Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară (PMP) de astăzii va analiza rezultatul alegerilor din 25 mai şi va stabili data Congresului.
"Temele principale care vor fi abordate la Colegiul Naţional le reprezintă un raport de analiză cu privire la alegerile care au avut loc şi convocarea Congresului", a declarat secretarul executiv al formaţiunii, Vasile Gherasim.
Congresul formaţiunii ar putea avea loc pe 7 sau pe 14 iunie, a precizat secretarul executiv al PMP. Totodată, Gherasim a afirmat că este posibil ca să se ia în discuţie şi poziţionarea PMP în privinţa preconizatei alianţe de centru-dreapta.
Potrivit lui, se vor propune şi modificări la statut în ceea ce priveşte numărul de funcţii din conducerea centrală şi criteriile privind candidaturile pentru aceste funcţii. Numărul de vicepreşedinţi ar urma să fie crească de la cinci, cât este în prezent, la nouă, cel mai probabil, a adăugat Gherasim.
"Vor fi şi modificări la statut, dar nesemnificative. Că sunt cinci sau nouă vicepreşedinţi, nu e important", a spus secretarul executiv al PMP, adăugând că alegerea candidaţilor pentru posturile de conducere se va face în baza unui proiect.
"Se pot înscrie câţi vor, iar primii doi clasaţi vor intra în finală. Mă refer la toate funcţiile", a mai spus secretarul executiv al PMP.