Colegiul Medicilor din București a început ancheta în cazul Lilianei Ghimpețeanu, femeia care a declarat că a fost abandonată în timpul avortului de un medic de la Maternitatea Giulești, pe motiv că intervenția ar contravine principiilor lui religioase. Cazul a fost prezentat pe larg, anul trecut, în „Evenimentul zilei”.
Liliana Ghimpețeanu și soțul ei, Iulian Ghimpețeanu, au fost audiați, ieri, de o comisie de medici care urmează să stabilească cine se face vinovat de situația creată în noaptea de 17 martie, când femeia, însărcinată deja în șase luni, a fost nevoită să avorteze singură, fără medic, deși se simțea foarte rău. Femeia a susținut că medicul Tarek Abdou, de religie musulmană, a refuzat să o îngrijească, pe motiv că nu-i permite religia. Cei doi soți luaseră de comun acord decizia avortului, după ce fătul fusese depistat cu sindromul Down, în urma amniocentezei. După aproape 10 luni de la declanșarea scandalului, soții Ghimpețeanu au fost chemați la Colegiul Medicilor București pentru a fi audiați de o comisiei de medici, din care au făcut parte dr. Monica Pop, directorul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice din Bucureşti și Vladimir Belis, președintele Colegiului Medicilor din București. „Medicii au rămas siderați” A fost audiat, de asemenea, și medicul Tarek Abdou, medicul curant al femeii, însă comisia s-a autosesizat în privința medicului care era de gardă în acea noapte, dr. Ciprian Cristescu, fostul purtător de cuvânt al Spitalului „Panait Sîrbu”. Colegiul Medicilor urmează să pronunțe rezultatul anchetei. „Comisia care a audiat cazul a rămas șocată, siderată, uimită de cele auzite. Medicii ne-au compătimit și ne-au dat dreptate. În urma noastră a fost audiat și medicul Tarek Abdou, dar concluzia preliminară a fost că vinovat ar trebui să fie șeful gărzii din seara aceea, dr. Ciprian Cristescu, fostul purtător de cuvânt. Oameni cu experiența cazurilor diverse au concluzionat că de așa ceva nu au auzit în viața lor. Vor întocmi o concluzie care ne va fi transmisă pe cale oficială”, ne-a declarat Liliana Ghimpețeanu. Femeia a mai povestit că medicii „l-au elogiat” pe soțul ei, care a ajutat-o să nască în acea noapte și a luptat să i se facă dreptate. CITIȚI ȘI:
- Gravidă abandonată de medici în timpul avortului