CE L-A CONVINS pe Coldea SĂ INTRE ÎN SRI? Răspunsul face toţi banii, iar filmarea are şanse să fie VIRALUL ANULUI. Video

Fostul prim adjunct al SRI, generalul (r) Florian Coldea, a revenit în prim-plan odată cu interviul acordat pentru Universitatea de Vest din Timişoara, la care susţine lunar un curs înscris în Programul masteral de Studii de Securitate Globală. Fostul şef operativ al SRI şi-a lansat la Timişoara şi un „volum apărut deja doar în mediul restrâns al Academiei Naționale de Informații din cadrul SRI”.

Astfel, în intervenţia sa, Coldea a subliniat, printre altele, că „România a făcut reforme și face în continuare pentru a se menține în topul mondial în ceea ce privește pregătirea de a gestiona riscuri globale la adresa sa, în așa fel încât să fie catalogată de parteneri ca o țară bine pregătită”.

„Mă bucur să constat că apanajul culturii de securitate nu aparține doar instituțiilor militare sau de forță, așa cum sunt ele numite uneori. Faptul că astăzi putem să avem această discuție la UVT arată faptul că preocuparea universităților civile de a dezvolta programe de securitate arată o nevoie și arată că societatea este preocupată să se adapteze la noile riscuri și la noul mediu de securitate.

Ceea ce am încercat să fac prin lansarea unui volum apărut deja doar în mediul restrâns al Academiei Naționale de Informații din cadrul SRI, este ca într-o ediție adăugită să prezentăm publicului larg o serie de experiențe personale trăite la nivelul instituției, dar și ulterior, în așa fel încât să se înțeleagă lucrurile care am putut să le spun despre activitatea SRI și a mea în cadrul acestuia.

Ca orice activitate specifică, și activitatea de informatii necesită o serie de calități pe care le cere organizația, bineînețeles, în funcție de specificul activității.

Moderator: Ce v-a făcut să vreți să lucrați într-un domeniu ca acesta?

E o întrebare dificilă, într-adevăr. Practic, mă leagă multe lucruri de Academia Națională de Informații și practic o dată cu examenul în Academia Națională de Informații am început o carieră, nu un job neapărat, ci o carieră într-un domeniu important al Apărării și Securității Naționale”, a declarat Coldea.