Conform Flux 24, în ultimele săptămâni, Florian Coldea a avut mai multe întâlniri cu fostul primar al sectorului 2, generalul Neculai Onțanu, fost adjunct în UNPR, partidul lui Gabriel Oprea.

În acest context, jurnaliștii de la Flux 24 atrag atenția că „la câteva zile mai apoi Partidul Ader la Democratie, Educatie si Reconstructie condus de Neculai Onțanu și-a anunțat sprijinul în campania pentru europarlamentare pentru Pro România partidul condus de fostul premier Victor Ponta”.

„Reuniunea de astăzi a conducerii Partidului ADER a constatat că alianţa PSD-ALDE face o politica falimentară şi, prin măsuri amăgitoare, «ţine în prizonierat» categorii importante de cetăţeni români, promiţându-le mici şi iluzorii creşteri de venituri, care duc România în faliment“, susţinea ADER într-un comunicat din 15 aprilie.

„Pentru că Partidul Pro România se dovedeşte a fi un partid proeuropean, care doreşte să valorifice în interesul românilor şi al României apartenenţa noastră la NATO şi UE, conducerea ADER a hotărât susţinerea candidaţilor partidului PRO România la alegerile europarlamentare din 26 mai. Conducerea ADER solicită tuturor liderilor şi organizaţiilor partidului ADER din România şi Diaspora să susţină candidaţii Pro România la viitoarele alegeri europarlamentare“, mai arăta comunicatul.

Florian Coldea nu era cunoscut ca având relații pozitive cu Victor Ponta. Unul din consultanții lui Victor Ponta ar fi însă conform presei fostul prim adjunct al SIE, generalul Silviu Predoiu, mai scrie sursa citată.

Pe de altă parte, amintim că, cu ocazia ceremoniei de la SNSPA la care a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa lui Frans Timmermans, Florian Coldea s-a împăcat cu Victor Ponta. În martie, reporterii prezenți au înregistrat o imagine istorică – Florian Coldea dând mâna cu Victor Ponta.

În urmă cu o săptămână, jurnaliștii de la Evenimentul zilei au scris în exclusivitate că Florian Coldea a aflat că va fi audiat la 15 mai, asta după ce s-a prezentat la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a lua cunoştinţă de citare.

 

Te-ar putea interesa și: