Evenimentul Zilei > Sport > Colaboratorul lui Victor Pițurcă s-a întâlnit cu șefii lui Al Ittihad
Colaboratorul lui Victor Pițurcă s-a întâlnit cu șefii lui Al Ittihad

Colaboratorul lui Victor Pițurcă s-a întâlnit cu șefii lui Al Ittihad

Eugen Neagoe, antrenorul secund al echipei naționale și colaboratorul selecționerului, s-a întâlnit, cu puțin timp în urmă, cu oficialii grupării Al Ittihad, în vederea stabilirea ultimelor detalii în ceea ce privește plecarea lui Victor Pițurcă la echipa saudită

Așadar, în această după-amiază urmează să aibă loc o nouă întrevedere, la care va fi prezent și selecționerul Victor Pițurcă. Tehnicianul va clarifica viitorul său la prima reprezentativă a României, după care va purta o discuție cu șefii lui Al Ittihad pentru preluarea trupei din Arabia Saudită.

„Pițurcă și-a luat angajamentul că își va plăti singur clauza. Avem încredere că situația se va rezolva, de fapt suntem siguri de acest lucru. Nu am discutat cu nimeni din Federația Română de Fotbal și nici nu avem de ce s-o facem, e treaba lui Pițurcă cum își rezolvă lucrurile, de asta se ocupă el personal. Nu a cerut niciun jucător la echipă până acum, probabil că asta se va întâmpla de abia din sezonul următor”, a declarat Ibrahem Mansour Al Balawi, președintele lui Al Ittihad.