În opt dosare ale DNA din ultimii doi ani, 12 oameni s-au stins din viață înainte ca instanțele să pronunțe deciziile definitive.
Lumea Justiției a prezentat scandalosul caz fabricat de DNA Suceva împotriva fostului șef al Poliției de Frontieră Siret, Nelu Fediuc, acuzat inclusiv de mită, constând în relații sexuale cu denunțătoarea, dosar care s-a sfârșit crunt pentru parchetul anticorupție, cu o achitare definitivă la Curtea de Apel Suceava Din pacate pentru Fediuc și familia acestuia, urmările dosarului au fost tragice, polițistul stingându-se din viață la două luni după achitare.
Lumea Justitiei publică în cele ce urmează un scurt inventar al deceselor din dosarele DNA.
„Am identificat 12 decese in opt dosare facute sub mandatele Laurei Kovesi, cu o singura exceptie finalizate in instanta la fond sau definitiv in ultimii doi ani, dar nu excludem ca numarul oamenilor care au murit dupa ce au intrat in malaxorul DNA sa fie mult mai mare”, scrie Luju.
În paralel, pe lângă decesele inculpaților, au mai fost cazuri în care rude ale acestora au decedat, exemplu fiind mama Alinei Bica, fosta șefă a DIICOT, care s-a îmbolnăvit și apoi a încetat din viață după ce fiica sa a fost aruncată în arest și umilită public în baza unor acuzații care au picat în instanță.
„Astfel, unul dintre dosarele in care trei dintre inculpati au murit inainte de a afla verdictul instantei apartine structurii DNA Iasi. Este vorba despre un dosar in care rechizitoriul a fost semnat de procuroarea Andreea Oana Nica si confirmat de seful DNA Iasi Florin Bogdan Munteanu, si in care au fost trimisi in judecata 32 de inculpati, printre care fostul primar al municipiului Pascani, un senator PSD si o serie de consilieri locali din Pascani, acuzati de fapte de abuz in serviciu, fals si marturie mincinoasa. Dintre acestia, 27 de inculpati au fost achitati definitiv la ICCJ, iar doi au primit pedepse cu suspendare. Alti trei inculpati nu au mai apucat insa decizia definitiva din iulie 2018, murind inainte de finalizarea procesului, fie de inima rea, fie din cauza unor boli necrutatoare. Lista:
-Neculai Ratoi, fost primar al municipiului Pascani si fost deputat PSD;
-Constantin Cojocaru, consilier local in Pascani;
-Costinel Vinga.
De asemenea, unul dintre inculpatii achitati definitiv a ramas paralizat in timpul procesului, dupa ce a suferit un atac cerebral.
Tot trei inculpati au incetat din viata inainte de a primi decizia definitiva intr-un alt dosar facut de DNA-Pitesti, structura condusa ani de zile de Calin Nistor, actualul sef interimar al DNA, si care in prezent o are in varf pe Daniela Lupu”, mai precizează sursa citată.