Codul Rutier: Bebelușii pot sta pe scaunul din față al mașinii

Fără scaun special, copiii nu mai pot urca decât în taxi sau autobuz. Polițiștii sunt pregătiți, din februarie, să-i amendeze pe șoferii care nu transportă micuții în siguranță.

Una dintre cele mai importante completări aduse legislaţiei rutiere prevede sancțiuni pentru șoferii care nu transportă copiii în condiții de siguranță. Copiii sub 12 ani nu au voie pe scaunul din față, cu excepția bebelușilor, care stau întrun dispozitiv special, pe care producătorul a specificat acest lucru. Nu mai este permisă nici situația în care un adult ține copilul în brațe pe timpul deplasării. „De acum, copiii sub trei ani care nu au scaun special, nu mai urcă în mașină”, sunt categorici agenții de la Rutieră.

Noile reguli

Din luna februarie, agenții de circulație încep să verifice dacă șoferii respectă noile prevederi din Codul Rutier. Mai exact, atunci când copiii cu o înălţime de până la 135 cm care călătoresc în mașini echipate cu sisteme de siguranţă sunt prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scau nul pentru copii, adecvat pentru ei.

De asemenea, șoferii trebuie să cunoască faptul că și copiii cu o înălţime de peste 135 cm pot călători în mașini doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feței.

În cazul copilului în vârstă de până la 3 ani, transportul în mașină se face numai în scăunele sau în landouri. Legiuitorii au mai prevăzut în Codul Rutier și situațiile în care micuții pot fi ținuți în brațe: „Copiii în vârstă de până la 3 ani nu pot fi transportați în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță, cu excepția autovehiculelor destinate transportului public de persoane, precum și a taxiului, dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din față. În aceste situaţii, transportul se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul auto”, se specifică în Codul Rutier.

În alte țări, taxiurile care nu sunt prevăzute cu scăunele pentru copii nu-i pot primi pe acești clienți, spun polițiștii care au propus modificarea.

Recoltarea probelor, în ambulanță

O altă modificare recentă se referă și la modalitatea în care se poate face recoltarea probelor biologice pentru șoferii aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Până în luna septembrie a anului trecut, acestea se puteau face doar în unitățile de asistență medicală autorizate sau în unitățile medico-legale. De la această dată, probele biologice se pot recolta și în ambulanțe sau autospeciale care aparțin Serviciului mobil de urgență și care sunt chemate la locul unui accident, odată cu polițiștii care fac cercetările la fața locului.

SCAUN PENTRU SUGARI

Scaunul pentru sugari („Infant carrier”) reprezintă un sistem de siguranță destinat așezării copilului în poziția semiculcat, orientat cu spatele la direcția de mers. Este singurul care poate fi montat lângă șofer, doar dacă producătorul a prevăzut acest lucru în intrucțiunile de utilizare.

SCAUN PENTRU COPII

„Scaun de siguranță pentru copii” („Child-safety chair”) reprezintă un sistem de siguranță pentru copii care include: un scaun în care este ținut micuțul și o centură de siguranță. Unele scaune sunt prevăzute cu înălțător. Poate fi amplasat doar pe bancheta din spate.

COȘULEȚ PENTRU SUGARI

„Coșuleț pentru sugari” („Carry cot”) este un sistem de siguranță destinat amplasării și menținerii copilului în poziția culcat pe spate sau pe burtă. Este vorba de un landou, care poate fi prins de bancheta din spate a mașinii, fără a exista riscul ca micuțul să cadă din el.

SCAUN PENTRU SUGARI

Scaunul pentru sugari („Carry cot”) nu poate fi montat pe locul din față și este necesară supravegherea bebelușului de către un adult. Scaunul poate fi folosit până la vârsta de 4 ani (0 – 18kg). Are spătar reglabil în poziție de dormit și poziție de mers.