Procurorii de la DIICOT au descris casa lui Gheorghe Dincă, din Caracal, ca fiind o închisoare din care nimeni nu putea evada fără voia lui.
Rechizitoriul crimelor din Caracal, descrie casa lui Dincă ca un loc fără ferestre, cu camere care aveau paturi din metal, iar la subsol fiind o amenajată o cameră, asemuită cu o carceră, în care exista un pat din metal încastrat în perete și care avea un lanț cu care cele două fete, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu ar fi fost legate.
De altfel, testările psihologice au scos la iveală că Dincă are un profil de psihopat, pentru care femeile au devenit obiecte de satisfacere a nevoilor sexuale.
„Trecând de la scenariu la punerea în practică a acestuia, inculpatul Dincă Gheorghe şi-a transformat şi curtea într-un loc de depozitare de-a valma a unei cantităţi impresionante de deşeuri (fiare, plastic, haine şi obiecte vechi etc.) iar propria locuinţă, într-o adevărată închisoare, asupra căreia deţinea controlul absolut şi din care nimeni nu ar fi putut scăpa fără voia sa. Astfel, toate geamurile locuinţei (o construcţie nefinalizată aferentă vechii case părinteşti a inculpatului) au fost astupate cu cărămizi tip BCA şi bucăţi de OSB şi polistiren expandat, iar spaţiile rămase au fost astupate cu spumă poliuretanică.
În camera amenajată ca dormitor, aflată la parterul imobilului, inculpatul Dincă Gheorghe şi-a confecţionat, la o înălţime adecvată, un pat cu un cadru din fier beton, pe care apoi l-a sudat în perete, astfel încât să nu poată fi mişcat/dislocat şi care să îi permită întreţinerea raportului sexual cu victima, prin utilizarea unei perne aşezate sub posteriorul acesteia. La jumătatea acestui pat, pe sub cadrul metalic, a montat o bucată de fier beton şi a executat la capetele acestei bucăţi două bucle, concepute pentru a servi drept suport de prindere a unui lanţ metalic de circa 130 cm lungime, folosit la imobilizarea victimei”, se arată în rechizitoriu.
Celula din pivnița casei este descrisă de procurori ca fiind o „temniță”, care avea un butoi pe post de toaletă. Din această cameră se crede că Alexandra Măceșanu ar fi reușit să sune la 112, după ajutor, care însă nu a mai venit.
„Totodată (excluzând ca neverosimilă explicaţia construirii unui adăpost antiatomic sub locuinţă, în lipsa oricăror altor indicii ale unui asemenea adăpost - sursă de iluminat, spaţiu de depozitare, provizii), prin modificarea rampei fostului atelier auto, inculpatul şi-a creat un gen de 'temniţă', prevăzută cu un butoi din material plastic, îngropat şi zidit în ciment, ce pare a avea destinaţia de toaletă, o podea din lemn pe care s-au descoperit resturile vechi ale unei pilote cu destinaţia posibilă de loc de dormit şi 3 belciuge de fier, sudate în zidul beciului, două aferente unei bare metalice sudate de o parte şi de alta a capătului patului improvizat (podeaua de lemn) şi un al treilea (mai mare) în apropierea butoiului de plastic”, notează procurorii, care mai spun că doar trei bărbați intrau în curtea bărbatului și doar după ce băteau în poartă un anumit cod. Aceștia ar fi Ştefan Risipiţeanu, arestat pentru viol în același dosar, Victor Mieilă, zis "Vică", şi George Măceşanu, zis "Cavalu". Cei trei erau tolerați de Dincă în curte, unde consumau băuturi alcoolice și țigări.
Mașina lui Dincă a fost modificată de acesta în sensul în care ușile din spate erau blocate, prin sistemul prevăzut de constructor, care nu permite deschiderea acestora din interior. Sistemul este unul pentru protecție a copiilor care nu pot deschide ușile din interior. De asemenea, geamurile de la uși au fost blocate și nu puteau fi acționate, astfel încât victimele să nu poate striga după ajutor, mai notează procurorii.