Codul Fiscal, vot final în Camera Deputaţilor

Cererea de reexaminare a Codului fiscal, transmisă Parlamentului de către şeful statului Klaus Iohannis, va fi dezbătută şi votată joi de plenul Camerei Deputaţilor. În urmă cu două zile senatorii au aprobat cererea de reexaminare şi au adoptat Codul.

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor a aprobat miercuri cererea de reexaminare a Codului fiscal, cu amendamentele care prevăd reducerea TVA la 20% de la 1 ianuarie 2016 şi la 19% de la 1 ianuarie 2017.
De asemenea, eliminarea taxei pe construcţiile speciale şi a supra-accizei la carburanţi se amână tot pentru 1 ianuarie 2017, în schimb rămâne în vigoare eliminarea taxei pe construcţiile speciale pentru investiţiile în agricultură începând cu 1 ianuarie 2016.
La dezbaterile din Comisia pentru buget, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Dan Manolescu a cerut reintroducerea în Codul fiscal, aşa cum a fost iniţial, a unei prevederi care vizează acordarea posibilităţii consiliilor locale de a majora impozitul pe clădiri şi pe teren cu până la 500% pentru cele neîngrijite situate în intravilan. El a adăugat că solicitarea aparţine autorităţilor locale.