Există reguli nescrise pe care cei care vor să facă parte dintr-un clan trebuie să le respecte cu sfințenie, altfel se poate ajunge la crimă. Asta s-a întâmplat și la Padina, dar și în alte cazuri celebre.
Cei care fac parte din clanuri trebuie să respecte ierarhia, să știe cum să se comporte, altfel se poate ajunge la crimă. Să aibă grijă cum se uită și ce vorbește de față de soțiile superiorilor.
Una dintre aceste reguli e să nu încerci să-i furi soția unui rival. Regula aceasta a fost încălcată de Puiu Mironescu care a dorit să fie cu iubita lui Bogdan Mararu.
Acest lucru a aprins o scânteie atât de mare că s-a lăsat cu atentate și tentative de asasinat. O altă regulă este aceea că novicii nu se vor duce niciodată la lider să se prezinte singuri.
Ce comportamente pot duce la crimă
Ei vor fi introduși în clan de către cel care i-a adus. Altfel accesul în aceste tipuri de organizații nu este un facil, doar dintre cunoscuți și oameni de încredere se racolează membrii.
Acestora li se explică faptul că la început nu au dreptul la opinii cu privire la ce decizii se iau și cu atât mai mult nu se adresează superiorilor direct. Dacă nu sunt introduși acestora, așteaptă până când superiorii li se adresează lor.
Un comportament diferit este considerat drept afront la adresa mai-marilor. Și soțiile interlopilor trebuie să respecte reguli, nu trebuie să se dea în spectacol și trebuie să arate respect față de soții lor.
Mama și soția sunt sfinte
Iar dacă vreunul dintre novici jignește pe vreuna dintre ele, atunci se pot declanșa represalii grave. Exact cum s-a întâmplat la Padina. De asemenea, mama interlopilor este sfântă. Ea nu va fi niciodată abordată direct și nici jignită sau pusă în situații nefericite.
În fața boss-ului și a liderilor, niciunul dintre membrii nu se va afișa îmbrăcat mai bine sau cu bijuterii mai multe decât ale șefilor. Amantele riscă să fie umilite public de soțiile interlopilor dacă acestea le întâlnesc. Și ultima regulă este aceea că odată ce ai întrat în clan, nu mai poți să ieși.