Omul lui Dragnea revine lângă Viorica Dăncilă. Decizia luată în CEx-ul PSD

Omul lui Dragnea revine lângă Viorica Dăncilă. Decizia luată în CEx-ul PSD

Fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, în perioada lui Liviu Dragnea, a revenit în conducerea PSD.

Reamintim că Ştefănescu a fost demis chiar de către Viorica Dăncilă, în prima ședință a partidului după condamnarea lui Liviu Dragnea. Dar, de data acesta, în ședința CEx de astăzi, Codrin Ștefănescu a primit funcția de secretar general adjunct.

Relația dintre Codrin Ștefănescu și Viorica Dăncilă s-a îmbunătățit înainte de campania pentru prezidențiale. Chiar Codrin Ștefănescu a declarat că după o discuție între patru ochi cu Viorica Dăncilă au decis să îngroape securea războiului în interesul partidului.

Ce scria Codrin Ştefănescu despre împăcarea cu Dăncilă

„M-am întâlnit cu Viorica Dăncilă. Am discutat cu președintele PSD despre situația partidului. Despre trădări, trădători și complicități”, a scris Codrin Ștefănescu pe Facebook. Ambii au ajuns la concluzia că sunt înconjurați de dușmani care vor „să rupă PSD în bucățele”, a scris social-democratul.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Să ne unim cu toții forțele. Acum, la greu!”

„Am analizat împreună care sunt adversarii PSD și care sunt posibilii aliați. Și am înțeles amândoi că suntem înconjurați de dușmani fără milă și lipsiți de scrupule. Fiecare dintre aceștia dorind să rupă PSD în bucățele. Sunt chiar ajutați să facă asta. A fost o discuție între patru ochi în care s-au tras multe concluzii. Cea mai importantă este aceea că trebuie să ne unim cu toții forțele. Acum, la greu!”, a  concluzionat Codrin Ștefănescu.