Codrin Ștefănescu DEMASCĂ legătura SECRETĂ a lui Băsescu cu PNL: „A devenit partidul denunţătorilor, o organizaţie subversivă şi radicală”

Codrin Ștefănescu DEMASCĂ legătura SECRETĂ a lui Băsescu cu PNL: „A devenit partidul denunţătorilor, o organizaţie subversivă şi radicală”

Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct, reacționează la decizia liberalilor de a-și asuma denunțul lui Orban la nivel de partid.

Liderul PNL a susținut anterior că plângerea penală depusă de împotriva premierului Viorica Dăncilă este făcută pe persoană publică, deși partidul pe care îl conduce îi susține decizia. 

„Începând de astăzi, putem spune răspicat că PNL a devenit partidul denunţătorilor. Începând de astăzi, PNL nu mai acţionează ca un partid politic de opoziţie. Ci, pur şi simplu, acţionează ca o organizaţie subversivă şi radicală care încearcă prin orice mijloacele, total nedemocratice, răsturnarea puterii de stat.

Pentru că astăzi, şi acest lucru este foarte important ca toţi românii să îl afle, în şedinţa conducerii lor, în aproape unanimitate, PNL şi-a însuşit demenţa iniţiată de Ludovic Orban şi a hotărât in corpore că susţin plângerea penală a acestuia formulată împotriva premierului României.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel că într-o clipă, PNL, după 140 de ani de istorie, şi-a renegat trecutul glorios, înaintaşii, personalităţile marcante ale partidului, morala, abandonând toate instrumentele politice democratice şi toată logica politică prin preluarea modelului patentat de Traian Băsescu şi Statul Securist. Model care prevede înlăturarea adversarilor politici fie prin instrumente de natură penală, fie pur şi simplu prin cătuşe.

Concluzionând, putem spune că începând de astăzi, avem o opoziţie care s-a îndepărtat total şi definitiv de la principiile liberale referitoare la drepturile şi libertăţile omului. O opoziţie care a acceptat nebunia promovată de Ludovic Orban. Punct”, e mesajul lui Codrin Ștefănescu.