Codrea: „Mai lăsaţi-ne cu pretenţiile!“

După ce Ilie Balaci a propus ca echipa naţională de fotbal a Românie să fie remaniată, unul dintre cei vizaţi de vântul schimbării a ripostat.

Criticile lansate de specialişti la adresa echipei naţionale de fotbal a României, ca urmare a î nfrângerii suferite în partida amicală cu Croaţia, au stârnit reacţii din partea tricolorilor. După ce Ilie Balaci a declarat în numărul de ieri al EVZ că linia mediană a României este alcătuită din jucători plafonaţi (gen Paul Codrea, Ovidiu Petre şi Florentin Petre), fără valoare, şi că respectivii ar trebui înlocuiţi cu alţii mai tineri, mijlocaşul Sienei le cere cârcotaşilor să o lase mai moale.

„Alţii mai buni nu prea sunt“ „Cine spune că am etalat un joc fără idei ar trebui să se uite la toate meciurile care s-au jucat miercuri seară în Europa şi să-mi arate şi mie o echipă cu idei. Germania a pierdut acasă cu Norvegia, francezii au fost învinşi pe teren propriu, au fost multe surprize. Sunt atâtea echipe mari care fac şi jocuri mai proaste. Nu văd de unde atâtea pretenţii de la noi!“, a declarat ieri Codrea pentru EVZ. Acesta este susţinut şi de Florentin Petre, colegul său din linia de mijloc: „Nu cred că putem să tragem astfel de concluzii radicale după un meci amical. Eu spun că n-am făcut un meci rău contra croaţilor“.

Codrea se declară dispus să se dea la o parte, dacă selecţionerul Victor Piţurcă va găsi soluţii mai bune pentru postul pe care evoluează el.

„Este părerea domnului Balaci că linia de mijloc a echipei naţionale ar trebui schimbată în totalitate şi nu vreau să o comentez. Antrenorul este cel care decide şi, dacă sunt alţii mai buni, atunci să îi bage pe ei să joace. Însă nu prea văd care sunt acei înlocuitori. Echipa naţională nu are o arie de selecţie foarte mare şi nu prea vin jucători din urmă“, a mai spus „î nchizătorul“ care evoluează la una dintre codaşele din Serie A.

„Bourceanu n-are experienţă“

Unul dintre contracandidaţii lui Codrea pentru postul de mijlocaş-central este revelaţia Alexandru Bourceanu, despre care fostul mare fotbalist Ilie Balaci consideră că ar trebui să fie titular în naţionala României.

„Văd că se insistă foarte mult pe Bourceanu. Se tot vorbeşte de el, dar e încă tânăr şi mai are nevoie de multă experienţă. Din câte ştiu eu, şi în Liga I a jucat puţine meciuri. Pare un jucător de viitor, cu un stil care pune accent pe determinare, dar mai are până să fie titular la echipa naţională“, a răbufnit Paul Codrea. El consideră că naţionala nu se poate descurca fără Mutu şi Chivu: „Orice echipă e dependentă de jucătorii mari. Noi depindem de Adi şi de Cristi. Ne este greu atunci când ei lipsesc de pe teren“.

Citiți și:

„PITICUL“ SE APĂRĂ

Florentin Petre: „Nu sunt plafonat“

Considerat unul dintre „copiii de suflet“ ai selecţionerului Piţurcă şi inclus de Ilie Balaci pe lista jucătorilor plafonaţi de la echipa naţională, Florentin Petre consideră că merită să îmbrace tricoul primei reprezentative. „Fiecare e liber să declare ce vrea, dar mi se par nişte răutăţi aceste declaraţii. Nu mă consider un jucător plafonat. Dacă o să apară alţii mai buni decât mine, eu o să fiu primul care o să ridic mâna şi o să mă dau la o parte. Sunt câţiva tineri care vin din urmă, dar ei trebuie să demonstreze că merită să joace la echipa naţională“, a spus fostul dinamovist pentru EVZ. După calificarea la Euro, „Piticul“ a propus ca actualilor jucători din naţională să li se facă statuie. Se consideră verde la 33 de ani

Deşi luna trecută a împlinit 33 de ani şi evoluează la o echipă de mâna a doua din campionatul Rusiei, mijlocaşul de buzunar nu întrezăreşte prea curând despărţirea de reprezentativa României. „Până acum, mi-am câştigat locul în naţională datorită prestaţiilor mele. Dacă voi continua să joc bine în continuare, nu văd de ce nu aş fi chemat. Eu îmi doresc să joc în continuare pentru România“, a mai spus Florentin Petre. Piţurcă îl atacă pe Rednic

Victor Piţurcă s-a arătat extrem de deranjat de declaraţiile făcute de Mircea Rednic vizavi de criteriile de selecţie de la echipa naţională şi de învoirea vedetelor Mutu şi Chivu pentru amicalul cu Croaţia. „Nu văd de ce îl interesează pe Rednic ce se întâmplă la echipa naţională. E problema lui că îşi dă cu părerea despre munca altora şi despre jucători care nu-l privesc pe el“, a reacţionat Piţurcă.

"Meciul cu Serbia va fi unul decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2010. Dacă nu-i baţi pe sârbi la tine acasă, atunci ce şanse de calificare să mai ai?" - Paul Codrea, jucător în echipa naţională a României