Autoritățile din Harghita au emis, luni seara, un mesaj Ro-Alert, prin care populația a fost avertizată să nu părăsească locuințele sau spațiile închise în care se afla. ”Nu ieșiți din case”, a fost notat în mesaj.

Autoritățile au avertizat astfel oamenii despre prezența a trei urși în stațiunea Băile Tușnad.

Potrivit reprezentanților ISU Harghita, cei trei urși au fost văzuți, luni seara, în stațiune, iar imediat după primirea apelului prin care au fost semnalate animalele, angajații ISU Harghita au emis un mesaj Ro-Alert, prin care populația a fost pusă în gardă despre prezența lor.

La fața locului au fost pregătite echipaje de jandarmi și echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanță.