Meteorologii au emis în această dimineaţă o atenţionare cod galben de polei în judeţele Dolj, Gorj, Olt şi Mehedinţi.
În cele patru judeţe a fost restricţionat traficul pentru maşinile de mare tonaj.
Potrivit datelor furnizate de Administraţia Naţională de Meteorologie, din cauza precipitaţiilor slabe, predominant sub formă de ploaie, există condiţii de formare a poleiului în Banat, Crişana, Oltenia şi izolat în Transilvania şi Muntenia.
De asemenea, poleiul va crea probleme şoferilor pe tot parcursul zilei, pe arii relativ extinse în vest şi sud, local în centru şi izolat în restul ţării.
Dolj: Accident în lanţ
Zece autoturisme s-au ciocnit în această dimineaţă pe DN 6, la ieşirea din Craiova, din cauza carosabilului acoperit cu polei, anunţă Mediafax. Mai mult, un tir s-a răsturnat şi a blocat circulaţia timp de două ore, în localitatea doljeană Rojişte.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj,"în această dimineaţă, între orele 05:00 - 07:00, traficul rutier a fost oprit în localitatea Rojişte, după ce un tir s-a răsturnat, şoferul neadaptând viteza la carosabilul acoperit cu polei".
De asemenea, în aceeaşi zonă, alte două autotrenuri au derapat, părăsind partea carosabilă, a informat Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Mehedinţi: Drumuri naţionale închise
Două drumuri naţionale au fost închise, din cauza poleiului, toate arterele din judeţ fiind acoperite cu gheaţă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, în judeţ a fost instituit "cod galben" pentru polei, toate drumurile fiind acoperite cu gheaţă.
"Am transmis informaţiile Prefecturii Mehedinţi şi Poliţiei pentru a se lua toaste măsurile ca poleiul de pe drumurile din judeţ să nu creeze probleme şi să se acţioneze cu material antiderapant. Este polei pe toate drumurile, dar cele mai periculoase sunt curbele şi drumurile din nordul judeţului, acestea fiind cel mai greu accesibile", a spus acesta, citat de Mediafax.
Gorj: Circulaţie îngreunată
În judeţul Gorj, circulaţia se desfăşoară în condiţii de polei pe majoritatea drumurilor, fiind înregistrate mai multe tamponări, dintre care două în lanţ, în care au fost implicate trei maşini.