Râurile Miletin, Bahlui şi Bârlad se află, din această seară, de la ora 19.00, până mâine, la 18.00, sub cod galben, în judeţele Botoşani, Vaslui şi Iaşi, potrivit unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Pe râurile aflate sub cod galben se vor vor produce creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.
"Se instituie cod galben începând din data de 11.04.2014 ora 19:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Miletin (judeţele Botoşani şi Iaşi), Bahlui superior şi pe afluenţii săi (judeţul Iaşi), Bârlad superior şi afluenţii săi (judeţele Vaslui şi Iaşi). Se menţionează că aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri şi pe cursurile de apă necadastrate", se precizează în atenţionare.
Doisprezece judeţe din nordul, centrul şi estul ţării se află până sâmbătă, la ora 8.00, sub cod galben de ploi şi ninsori, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meterologie (ANM).