Coaliția bate în retragere pe grațiere

Preşedintele senatorilor jurişti, Şerban Nicolae (PSD), a apreciat ieri, în urma unor dezbateri cu instituţii din mediul judiciar, ca fiind „întemeiate” o serie de critici la adresa legilor privind graţierea şi reducerea pedepselor deţinuţilor cazaţi necorespunzător.

 Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a atras atenţia că nu poate aplica proiectul de lege care prevede că unui deţinut i se reduce pedeapsa cu câte 3 zile la fiecare 30 de zile executate într-un spaţiu necorespunzător. „În urma analizei pe care am făcut- o pe fiecare unitate penitenciară, e practic imposibil să refacem traseul fiecărui deţinut”, a spus directorul adjunct al ANP, Dan Halchin.

Şerban Nicolae a cerut Ministerului Justiţiei să „ia în calcul” reducerea pragului de 5 ani pentru graţierea unor pedepse şi le-a transmis participanţilor: „Dacă veţi ajunge la concluzia că proiectul trebuie să nu fie deloc, foarte bine, vom lua în considerare”.

PNL vrea comisie wde anchetă

Parchetul a menţionat ieri că anumite infracţiuni nu ar trebui graţiate, precum cele electorale, iar ANP a spus că 2.207 persoane ar beneficia de graţiere, faţă de cei peste 8.000 care aglomerează închisorile.

PNL a cerut la dezbateri o comisie de anchetă care să facă o radiografie a situaţiei din penitenciarele supraaglomerate.