Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), întrunit miercuri, a decis în unanimitate sancţionarea cu avertisment a senatoarei PSD Gabriela Firea pentru afirmaţiile făcute într-o conferinţă de presă la sediul Partidului Social Democrat cu privire la faptul că liderul liberal Klaus Iohannis nu are copii, scrie Agerpres.
CNCD a decis că aceste afirmaţii reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor, pe criteriul situaţiei familiale, potrivit unui comunicat al Colegiului.
„Reclamatei i s-a aplicat sancţiunea contravenţională a avertismentului. Totodată, Colegiul Director condamnă public astfel de declaraţii, considerându-le ca fiind discriminatorii şi reiterează apelul către persoanele care deţin funcţii publice sau sunt formatori de opinie în societate să promoveze un comportament şi un limbaj nediscriminatoriu, precum şi să ia atitudine faţă de eventualele încălcări ale principiului egalităţii de şanse”, precizează comunicatul CNCD.
Afirmaţiile sancţionate de CNCD sunt: „Nu eşti un om complet fără să creşti un copil. (...) Eu vă spun sincer că am prieteni de familie care nu au putut avea în mod natural, biologic, copii din motive de sănătate şi au înfiat (...) pentru că un părinte este mult mai atent, mult mai sensibil, la viaţa celor din jur pentru că se gândeşte la proprii copii. Un om, din punctul meu de vedere, este mult mai bun la suflet atunci când creşte un copil de la primele zile până la maturitate. Sunt nişte etape ale vieţii pe care un om fără copii, un om care trăieşte într-o casă rece, fără să se audă gânguritul bebeluşilor, primii paşi, primele note de la şcoală, nu are cum să le simtă. Şi îţi marchează psihologic întreaga existenţă acest fapt. (...) Poţi să înfiezi un copil, dacă vrei să ai o familie completă din toate punctele de vedere. (...) În toate statele civilizate cei care doresc să ajungă preşedinţi provin din familii complete, sunt căsătoriţi, au copii, au nepoţi, au trecut prin toate etapele vieţii”.
Totodată, CNCD a luat în considerare şi întrebarea unui jurnalist prezent la conferinţa de presă: „Deci ăsta ar fi un defect pentru un viitor preşedinte?”, la care senatorul PSD a replicat: „Categoric”.