Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii (CNAIR) a depus, în 15 octombrie, aplicaţia de finanţare în sistemul MYSMIS 2014+, pentru a accesa fondurile necesare proiectului „Infrastructura Integrată pentru Zona orbitală a Municipiului Bucureşti”, măsură care înseamnă debutul procesului firesc de accesare a finanţării nerambursabile, precizează compania de drumuri într-un comunicat remis vineri seara AGERPRES.
"Premierul Viorica Dăncilă a fost corect informată şi a spus adevărul atunci când a afirmat că dosarul prin care România solicită finanţare din bani europeni pentru Centura Capitalei se află în pregătire şi urmează să fie transmis la Bruxelles. În data de 15 octombrie 2018, CNAIR a depus aplicaţia de finanţare în sistemul MYSMIS 2014+, pentru a accesa fondurile necesare proiectului 'Infrastructura Integrată pentru Zona orbitală a Municipiului Bucureşti'. Fondurile solicitate astfel din POIM 2014-2020 sunt destinate construcţiei noii autostrăzi de Centură Bucureşti Sud, pasajelor Mogoşoaia, Domneşti, Berceni şi Olteniţa şi lărgirii la 4 benzi a secţiunilor dintre A1 şi DN7, DN2 şi A2 şi A1 şi DN5 pe actuala Centură a Capitalei", arată CNAIR.
Potrivit sursei citate, transmiterea prin MYSMIS 2014+ permite declanşarea procesului de evaluare a proiectului de către organismul intermediar pentru transporturi (DGOIT), aflat în subordinea Ministerului Transporturilor. Aceasta structură, în colaborare cu experţii Jaspers (organism tehnic al Comisiei Europene), evaluează şi validează documentaţia tehnico-economică, iar formularul final al cererii de finanţare, împreună cu documentaţia suport, verificată şi validată, sunt transmise Comisiei Europene pentru acordarea finanţării.
"În consecinţă, depunerea aplicaţiei în MYSMIS 2014+ înseamnă, de fapt, debutul procesului firesc de accesare a finanţării nerambursabile. În orice moment, Comisia Europeană poate avea cunoştiinţă de situaţia parcursului Cererilor de finanţare prin solicitarea unei informări din partea entităţilor implicate în procesul de evaluare. În contextul prezentat, putem concluziona că afirmaţiile privind absenţa Cererii de finanţare pornesc dintr-o necunoaştere a procedurilor de accesare a fondurilor europene. Trebuie să precizăm că toate datele prezentate de CNAIR sunt corecte, deoarece această companie nu îşi permite să vehiculeze informaţii false în ceea ce priveşte obiective de interes naţional şi european", subliniază compania de drumuri.
Comunicatul CNAIR vine la puţin timp după ce, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a apreciat că directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a dezinformat-o cu bună ştiinţă pe Viorica Dăncilă în ce priveşte depunerea cererii de finanţare la Bruxelles pentru realizarea Centurii ocolitoare, din dorinţa a evita astfel transferul acestui obiectiv la Primăria Capitalei.
"Nu mi s-a părut absolut deloc corect, nici uman, nici profesional, situaţia în care a fost pusă doamna prim ministru Viorica Dăncilă, pentru că domnia sa a fost dezinformată, consider eu, cu bună ştiinţă de către domnul Neaga, director general al CNAIR, care i-a garantat că luni, adică acum câteva zile, va depune la Comisia Europeană cerere de finanţare pentru fonduri nerambursabile necesare continuării lucrărilor la Centura ocolitoare a Capitalei. Lucru total fals. Presa a sunat la Bruxelles, s-au obţinut declaraţii oficiale, nu pe surse, din partea purtătorilor de cuvânt şi specialiştilor. România este departe de a fi în situaţia de a finaliza dosarul necesar depunerii cererii de finanţare pentru centura Capitalei, iar nimeni nu a plătit", a spus Firea, vineri, pentru Antena 3.
Firea a opinat că directorul general al CNAIR ar fi trebuit să îşi dea demisia.
"Mie mi se părea normal ca în secunda doi, domnul Neaga de la CNAIR, care se laudă peste tot că are susţinerea domnului preşedinte al partidului, să îşi dea demisia din două motive: pentru că a dezinformat-o pe doamna prim-ministru (...) şi doi, pentru că ne facem de râs noi, ca ţară", a precizat primarul general.
Potrivit lui Firea, în realitate CNAIR a transmis o adresă către Ministerul Fondurilor Europene, anunţând că intenţionează să acceseze fonduri europene pentru acest obiectiv, al cărui dosar nu este finalizat deocamdată.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunţat pe 11 octombrie că va fi solicitată finanţare din bani europeni pentru investiţiile care vizează centura Capitalei.
"Dosarul prin care solicităm finanţarea din banii europeni este gata şi luni va fi transmis Comisiei Europene. Solicităm finanţarea din bani europeni, mai exact din Programul Operaţional Infrastructură Mare, pentru acest proiect deosebit de important. Vorbim despre fonduri estimate la peste 1,3 miliarde de euro, fără TVA. Guvernul României va oferi tot sprijinul pentru atragerea finanţării europene necesare realizării acestui proiect", a afirmat Dăncilă.