Evenimentul Zilei > Actualitate > CNA lovește crunt Antena 1! Emisie suspendată după un derapaj major
CNA lovește crunt Antena 1! Emisie suspendată după un derapaj major

CNA lovește crunt Antena 1! Emisie suspendată după un derapaj major

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au anunțat că joi, 7 octombrie 2021, Antena 1 va suspenda emisia din cauza încălcării legislaţiei audiovizuale în cazul celor doi gemeni care au decedat după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploieşti.

Astfel, între orele 19:00 şi 19:10, telespectatorii postului Antena 1 vor fi afectați de măsură dură anunțată de CNA. Amintim că decizia despre suspendarea emisiei a fost luată încă de la 30 septembrie.

La acea dată, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului CNA au hotărât sancţionarea postului Antena 1. De asemenea, tot atunci s-a precizat că ziua punerii în aplicare a deciziei va fi anunțată ulterior.

La această situație s-a ajuns după ce autosesizarea reprezentanților CNA, dar şi a în urma sesizărilor primite de la telespectatorii deranjați de maniera în care a fost prezentat subiectul.

În acest context, membrii CNA au analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate pentru şapte ediţii ale emisiunii Acces direct. În prim-plan sunt edițiile difuzate între 6 și 14 septembrie.

Exagerările de la Antena 1, amendate de CNA

Subliniem că a fost urmărit mai ales modul în care radiodifuzorul a reflectat cazul celor doi gemeni decedaţi după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploieşti.

„Constatând încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi nerespectarea prevederilor art. 17 alin. (1) şi art. 32 alin. (1), (2) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual şi ţinând cont de gravitatea faptei, de audienţa înregistrată şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an (conform art. 144 alin. (3) din Codul audiovizualului), CNA a decis sancţionarea postului Antena 1 cu obligaţia de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10, numai textul deciziei de sancţionare″, precizau membrii CNA la 30 septembrie 2021.

Conform prevederilor Art. 95 din Legea audiovizualului, la alin. 1, litera a), radiodifuzorul este obligat să difuzeze 10 minute numai textul deciziei de sancţionare. Mai departe, cei de la Antena 1 așteaptă să primească textul de la CAN, după care sunt obligați să respecte măsura citată anterior.

Amintim că la 11 august, știrea despre moartea groaznică a celor doi gemeni din Ploiești a făcut ocolul României. La doar două zile după înmormântarea micuților de 2 și 3 ani, mama acestora a șocat toată țara cu un gest incredibil. Înainte de acest episod, străbunica copilașilor dezvăluia detalii cutremurătoare despre mama iresponsabilă.