Portarul Paula Ungureanu acuză că tricolorele au fost dezavantajate de "fluieraşi" în meciul cu sud-americancele, dar admite, totodată, că jocul României a prezentat destule lacune.
Echipa naţională feminină de handbal a României a dezamăgit din nou la Campionatul Mondial din Brazilia. Jucătoarele pregătite de Radu Voina au cedat joi noapte, scor 28- 33, în faţa reprezentativei ţării gazdă a întrecerii, la capătul unui meci în care, ce-i drept, sud-americancele au fost împinse serios de la spate de arbitri. Asta nu scuză însă prestaţia modestă a handbalistelor noastre, care au arătat acelaşi joc haotic, lipsit de idei, ca şi în precedentele partide.
"Cred că România poate obţine calificarea la Olimpiadă"
Meciul de joi a fost dominat de la un capăt la altul de Brazilia, care a condus mereu pe tabela de marcaj. Conform statisticii, Talida Tolnai, portarul echipei României, nu a reuşit nici măcar o paradă în faţa braziliencelor! Ulterior, selecţionerul Radu Voina a înlocuit-o pe Talida cu Tereza Pâslaru, care a reuşit să apere 9 aruncări din 30.
Obiectivul tricolorelor la acest Campionat Mondial îl reprezintă calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Londra, iar ţelul poate fi atins în cazul în care România va câştiga aurul mondial sau se va clasa imediat după echipa care se va impune la turneul final din Brazilia, în cazul în care ea şi-a asigurat deja prezenţa la Olimpiadă. România este deja calificată în "optimile" Mondialului, dar e greu de crezut că obiectivul va putea fi atins, în cazul în care jocul nu se va îmbunătăţi. Mai ales că, dacă va ajunge în sferturile de finală ale Mondialului, România ar putea da peste Rusia sau Norvegia.
Reprezentativa tricoloră a abordat turneul final din Brazilia cu câteva absenţe de marcă. În lotul pregătit de Radu Voina nu s-au regăsit, din diverse motive, Cristina Neagu (desemnată cel mai bun inter stânga la Campionatul European de anul trecut), Paula Ungureanu, Ionela Gâlcă, Patricia Vizitiu, Roxana Gatzel şi Ada Moldovan. Chiar şi aşa, selecţia făcută de Radu Voina a fost criticată de Gheorghe Tadici, fostul antrenor al tricolorelor. "A luat-o pe Carmen Amariei, care joacă în Divizia B. A selecţionat doar numele, nu forma de moment", spunea Tadici după meciul România - Japonia, încheiat la egalitate, scor 28-28.
"Braziliencele joacă acasă şi sunt ajutate de arbitri. E drept că şi echipa noastră a făcut greşeli, dar eu zic că nu trebuie să ne pierdem optimismul. Competiţia este la început, iar fetele au avut un start mai greoi. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ele, dar sunt convinsă că-şi vor reveni la jocurile din fazele eliminatorii. Cred în continuare că România poate obţine calificarea la Olimpiada de la Londra", a declarat Paula Ungureanu ieri, pentru EVZ. Ultima etapă:
- Cuba - Japonia
- ROMÂNIA - Franţa şi
- Brazilia - Tunisia
Citiţi şi:
- Nu mai avem echipă nici la handbal feminin. Româncele au fost jalnice cu Franţa
- Naţionala de handbal a României s-a prăbuşit la Mondiale. Învinse de Brazilia
- Ruşinea cu Japonia, taxată nemilos de Gheorghe Tadici
- Tot handbalul oferise ultima mare ruşine din sportul românesc