Cluj. Hărțuitorul de farmaciste lucrează la Agenția de Șomaj Cluj

Cluj. Hărțuitorul de farmaciste lucrează la Agenția de Șomaj Cluj

La audieri, omul a mărturisit că are un fix cu farmacistele și că a făcut rost de datele de stare civilă a mai multor angajate ale unor farmacii. Ulterior, le-a căutat pe paginile de facebook ale acestora și a început să le scrie diverse mesaje.

Polițiștii susțin că după această etapă, bărbatul care se numește Cosmin Tătar, a trecut la următoarea fază de hărțuire directă. A pus ochii pe o tânără farmacistă, pe care a luat-o în colimator mai ceva ca un serviciu secret, și a urmărit-o pas cu pas prin tot Clujul. Îi punea flori, pe parbrizul mașinii, a căutat-o în mod direct, ba mai mult i-a spus iubitului acesteia să o părăsească pentru că el este super îndrăgostit de ea.

Farmacista a mers la poliție unde a depus reclamație, informează clujust.ro. Ulterior, polițiștii l-au adus pe suspect la declarații, și culmea el ar fi recunoscut tot, adăugând că e îndrăgostit și că nu poate renunța la iubirea vieții lui, cu una, cu două. Potrivit sursei citate, martorii din acest dosar au declarat că bărbatul este căsătorit și are doi copii, iar într-una din zile a mers la farmacia unde lucra victima și le-a spus copiilor să o privească pe viitoarea lor mamă.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, dar procurorul de caz a refuzat să dispună o măsură judiciară împotriva acestuia. ”Eram așa de îndrăgostit că nu mi-am dat seama nici un moment că îi fac rău și nu știam că îi este frică de mine. Credeam că simte și ea la fel ca mine și vroiam să-i fac surprize plăcute. Îmi pare rău ca a apreciat grești lucrurile. O rog din suflet să mă ierte. Îi reconfirm promisiunea că am ăncetat toate acțiunile mele de a o mai deranja în vreun fel. Au trecut două săptămâni de când nu m-am mai oprit în Piața Mărăști (locul unde funcționa farmacia unde victima era agajată - n.n.). Vreau să se simt în siguranță pentru că niciodată nu am vrut să să îi fac nici cel mai mic rău”, a declarat bărbatul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din cauza abuzurilor la care a fost supusă, victima a fost nevoită să se mute cu locul de muncă, și să își schimbe domiciliul, pentru a nu mai fi urmărită de Tătar.