Editura Evenimentul si Capital

„Clubul parlamentarilor”. Cum se distrează aleșii când nu fac legi

Parlamentarii au două mese de biliard. Au avut și un pian vechi, dar l-au donat
Autor: | | 0 Comentarii | 726 Vizualizari

Senatorii și deputații resimt și ei, ca toți oamenii, nevoia de relaxare, dar și – atunci când condiția fizică le-o permite – de puțină activitate sportivă. Pentru oricare din aceste două dorințe, Clubul Parlamentarilor Români „Ion Rațiu” – funcțional chiar în incinta Palatului Parlamentului – îi așteaptă, cu ușile larg deschise, pe aleșii de ieri și de astăzi. Preşedintele Clubului – fostul deputat PRM Corneliu Ciontu – a dezvăluit, în exclusivitate pentru „Evenimentul zilei”, cu ce se îndeletnicesc parlamentarii în timpul lor liber.

„Clubul este deschis tuturor foştilor şi actualilor deputaţi şi senatori autohtoni. De fapt, încă de la bun început, intenţia mea a fost aceea de a amenaja un loc plăcut, un loc destinat sportivităţii, dar şi un spațiu alocat comunicării dintre diverșii parlamentari, indiferent de culoarea lor politică și de funcțiile pe care le dețin”, povestește Ciontu . În puţinul lor timp liber, că actualii parlamentari, spune Ciontu nu dispun de mult timp, având în vedere că ne aflăm într-un an electoral cu mize deosebit de importante, obişnuiesc să se destindă în incinta Clubului. „După munca din plen şi comisii, e indicat să te mai relaxezi puţin, să-ţi descreţeşti fruntea”, zice președintele Clubului. Nu mai vin așa de mulți cum veneau odată, dar vin.


FOTO: Când nu joacă tenis de câmp, parlamentarii pot opta pentru tenis de masă



Tenis de masă, biliard, șah, cărți sau table

Activităţile pe care le desfăşoară sunt diverse şi, probabil, nu se diferenţiază cu nimic de cluburile similare din alte ţări europene.

Parlamentarii noștri au posibilitatea să joace tenis de masă, biliard, şah, cărţi sau table. „De asemenea, dacă senatorii și deputații intenționează să-și sărbătorească zilele de naștere sau – de ce nu?! – să serbeze un moment onomastic, într-o atmosferă destinsă, Clubul Parlamentarilor Români «Ion Raţiu» îi aşteaptă cu uşile larg deschise”, mai spune Ciontu.

Aleșii pot să-şi invite colegii, prietenii şi cunoscuţii la o cafea, atât în cadru festiv, cât şi cu prilejul unor discuţii informale.

Lansarea tinerilor muzicieni

Și au tot fost astfel de întruniri. Aleşii pot organiza diverse dezbateri oficiale, evenimente sau discuţii privitoare la felurite problematici, personale sau de interes public. De exemplu, chiar ieri, Clubul a găzduit o lansare de tineri muzicieni. „Îmi face o deosebită plăcere să încurajez ideea de sportivitate a adolescenţilor. Să nu uităm că tinerii reprezintă capitalul de speranţă al unei naţiuni”, zice Ciontu.

Oprescu și Ghișe, deschizătorii partidelor de șah

Vremea rea a facut RAVAGII! Metroul, INUNDAT! HAOS in tot orasul

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI