Clotilde Armand a depus jurământul și a devenit oficial primarul Sectorului 1 al municipiului București.

„Subsemnata Clotilde Marine Brigitte Armand, primar al Sectorului 1 al municipiului București, jur să respect Constituția și legile țării și să fac tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor Sectoului 1 al municipiului București, așa să îmi ajute Dumnezeu”, a citit aceasta textul la ceremonia care a avut loc în această după-amiază (29 octombrie) la sediul Primăriei din Banu Manta.

Ședința a fost deschisă de prefectul Capitalei Traian Berbeceanu.

Prima declarație din noua funcție de Primar al Sectorului 1

„Stimati cetatieni ai Sectorului 1, am depus jurămantul de primar al Sectorului 1. De astazi, avem o datorie fata de cetățeni.

Cunosc problemele acestei organizatii defectuase.

Cetățenii s-au săturat deja de combinații și de promisiuni. Românii vor să vada ca taxele si promisiunile ajung acolo unde trebuie. Cetatenii vor sa vada ca taxele ajuns acolo unde trebuie, nu in buzunarele partidelor.

Vom face un audit.

O curățenie temeinică nu se face ascunzând gunoiul sub preș.

Am încredere ca exista oameni de buna credință in acesta insituție, care vor lucra alaturi de mine și echipa mea. Impreuna invingem si impreuna reconstruim Sectorul 1!”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, imediat după investirea sa oficială în funcție.

Consilierii USR au refuzat să pună mâna pe Biblie

Spre deosebire de Clotilde Armand, care și-a încheiat jurământul prin expresia „Așa să îmi ajute Dumnezeu”, ceilalți consilieri USR care au participat la eveniment au refuzat vehement să spună aceste cuvinte, dar și să pună mâna pe Biblie. Armand s-a descis în această dimineață să încheie, totuși, jurământul prin formula consacrată – „Așa să îmi ajute Dumnezeu!”, pe când colegii ei de la USR-PLUS au rămas neclintiți în decizia lor.

Dan Barna, prezent și el la ceremonia de la Primărie, a fost întrebat de reporterul EVZ cum a perceput opțiunea membrilor partidului său de a se dezice de partea religioasă a textului din jurământ. Inițial, Barna a răspuns: „Nu cred că toți au optat pentru asta”. Apoi a revenit și a spus că „este opțiunea fiecăruia”, iar el nu vede o problemă în acest lucru.

Din 27 de consilieri locali, 3 au lipsit de la eveniment, în timp ce Tănase Stamule și-a dat demisia în această dimineață, iar 2 au fost invalidați.

Fostul viceprimar Daniela Popa rămâne consilier local din partea PSD.

Formula de Consiliu

9 consilieri USR PLUS
9 consilieri PSD
6 consilieri PNL ( 1 și-a dat demisia)
3 consilieri PMP  (2 au fost invaldiați)

Luptă grea pentru titlul de primar

Clotilde Armand (USR-PLUS) a fost investită joi ca primar al Sectorului 1. Ea este investită în această funcție după 32 de zile de la alegerile locale, care au avut loc pe 27 septembrie, și după ce a dus un adevărat război în instanță cu fostul primar PSD, Daniel Tudorache, dar și cu alte aproximativ 120 de persoane, rude și apropiați ai unor angajați din Primăria Sectorului 1 sau din PSD.

„Tribunalul Bucureşti a amânat până marţi la ora 15.00 decizia definitivă legată de validarea mandatului meu. Până atunci, vă las aici numele persoanelor care au contestat validarea mea. 122. Majoritatea sunt din PSD, rudele acestora şi angajaţi ai Primăriei Sectorului 1. Eu cred că vor avea un şoc mâine”, a scris, luni, Clotilde Armand pe Facebook.