Clotilde Armand lasă sectorul 1 fără servicii de salubritate. Din cauza restanțelor uriașe, stațiile de sortare nu mai primesc gunoiul

Clotilde Armand lasă sectorul 1 fără servicii de salubritate. Din cauza restanțelor uriașe, stațiile de sortare nu mai primesc gunoiul Sursa foto: Romprest

Gunoaiele colectate din sectorul 1 nu mai au unde să fie duse. Operatorii stațiilor de sortare, unde s-au acumulat mari restanțe de la Sectorul 1, avertizaseră cu privire la gravitatea situației, iar acum au suspendat integral activitatea pentru neplata serviciilor.

Printr-un comunicat, compania Romprest a adus la cunoștință că, începând cu data ieri, 01.06.2021, operatorii stațiilor de sortare/tratare a deșeurilor au suspendat integral activitatea, din cauza neachitării serviciilor prestate în beneficiul Sectorului 1, astfel că deșeurile colectate de către firmă nu mai au unde să fie duse. Stațiile de sortare avertizaseră că, din cauza restanțelor sectorului administrat de Clotilde Armand, se va ajunge în această situație, iar activitatea acestora fusese limitată începând cu data 22.05.2021. Pe 31 mai, PNL Sector 1 trăgea un semnal de alarmă privind situația gestionării gunoaielor din Sectorul 1 al Capitalei, situație din cauza căreia, avertizau aceștia, ”riscă să fie declanșată o criză sanitară, care se suprapune cu o pandemie încă în derulare.”

Întârzieri și modificări și la programele de colectare a deșeurilor

În același comunicat, Romprest anunță că Primăria Municipiului București nu a prelungit contractul cu depozitului ecologic Iridex, iar Autoritatea contractantă, căreia îi revine această obligație legală, nu a dispus o soluție alternativă până la această dată, deși a fost notificată în mod repetat încă de la începutul lunii aprilie. ”Începând cu data de 01.06.2021, deșeurile care nu mai necesită tratare și sunt colectate separat de către Romprest nu mai pot fi predate unui operator autorizat și agreat de Autoritatea contractant”, prin urmare deșeurile respective nu mai pot fi colectate.” a anunțat Romprest.

Ne puteți urmări și pe Google News