Accident în Ialomița! Un șofer aflat la volanul unei mașini a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului rutier. În urma impactului ce a avut loc joi seară, în jurul orei 21.30, autoturismul a luat foc.
Accident grav în Ialomița: O mașină a luat foc
„În această seară, în jurul orei 21,30, pe DN 2 A la intrare în localitatea Andrăşeşti, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu o victimă. Din verificările efectuate a reieşit că în evenimentul rutier a fost implicat un autoturism care ar fi părăsit partea carosabilă, a intrat în impact cu un copac de pe marginea drumului, în urma coliziunii maşina fiind cuprinsă de flăcări”, arată comunicatul remis de Inspectoratul Județean de Poliție Ialomița.

Șoferul a murit ars de viu, după ce a rămas încarcerat
Bărbatul care conducea mașina nu a reușit să se salveze, rămânând încarcerat în autoturism, potrivit primelor informații comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție Ialomița. Autoritățile care au intervenit la fața locului nu au mai putut face nimic pentru victimă astfel încât a fost declarat decesul.
Agenții de Poliție efectuează în continuare cercetări cu privire la circumstanțele în care a avut loc accidentul.
Alt accident grav la Caraș-Severin. Patru oameni au murit
Un alt eveniment nefericit a avut loc la debutul săptămânii în cauză, la Caraș-Severin. Patru persoane și-au pierdut viața în urma unui accident rutier care a implicat două TIR-uri și o mașină, potrivit primelor informații comunicate de Centrul Infotrafic.
„În urma accidentului, trei persoane au fost încarcerate în autoturism (decedate – n.r. între timp, au fost raportate patru).
Conducătorul unuia dintre TIR-uri a fost găsit inconștient, proiectat în afara acestuia. A fost preluat de un echipaj SAJ.
Conducătorul celui de-al doilea TIR este conștient, cooperant.
De asemenea, a fost găsita o victimă, posibil minor, prinsă sub unul dintre TIR-uri”, a transmis ISU Caraș-Severin.