Clinton-Obama, ultima rundă

Candidaţii la învestitura democrată pentru alegerile prezidenţiale din SUA dau astăzi ultimul test pentru nominalizare.

Hillary Clinton şi Barack Obama îşi măsoară forţele în Montana şi Dakota de Sud, state care pun în joc 16, respectiv 15 delegaţi.   Clinton nu mai are însă nicio şansă să-l ajungă din urmă pe Obama, chiar dacă niciunul nu va putea întruni numărul minim necesar de delegaţi (2.118) pentru obţinerea învestiturii, relatează agenţia France Presse.   În momentul de faţă, potrivit estimărilor realizate de site-ul independent RealClearPolitics, Hillary Clinton are 1.914 delegaţi, iar Barack Obama - 2.068.   Numărătoarea voturilor, în interpretare originală

Clinton a câştigat alegerile primare de duminică din Porto Rico, unde au fost în joc 55 de delegaţi, însă victoria ei are o valoare mai mult simbolică. Porto Rico are un statut special - stat liber asociat al SUA -, iar cetăţenii săi nu vor participa la alegerile prezidenţiale din noiembrie.   Cu toate acestea, candidata democrată nu a ezitat să revendice, duminică, majoritatea votului popular de la începutul alegerilor primare, afirmând că acesta este un atu în perspectiva alegerilor prezidenţiale.   Însă estimarea lui Hillary Clinton ia în calcul şi caucusurile din Iowa, Nevada, Maine şi statul Washington, unde nu sunt disponibile voturi populare oficiale. Totodată, în această estimare sunt incluse rezultatele din Florida, unde nu a avut loc o campanie, precum şi cele din Michigan, unde numele lui Barack Obama nici măcar nu a figurat pe buletinele de vot.

În timp ce Hillary se agaţă de o speranţă pe care tot mai puţini membri ai conducerii Partidului Democrat o împărtăşesc, rivalul său se pregăteşte de confruntarea cu republicanul John McCain, comentează „The Times“.   Senatorul de Illinois, care în urmă cu un an era cvasinecunoscut, a reuşit o campanie electorală fără erori majore sau atacuri „nesportive“ la adresa adversarilor şi are şanse mari să devină primul preşedinte de culoare al Statelor Unite.