Stați liniștiți. proiectul european merge mai departe. Asta țin să ne asigure pe toate canalele de comunicare posibile politicienii progresiști, jurnaliștii mainstream și analiștii politici. Sigur, spun ei, familiile politice europene care au conduc de vreo 40 de ani Uniunea au înregistrat pierderi, dar acestea pot fi compensate ușor prin atragerea în rândurile majorității parlamentare a politicienilor liberali și a ecologiștilor, mai ales că populiștii, suveraniștii și nationaliștii n-au reușit să obțină o treime din mandate, așa cum sperau. Oare așa să fie? Vor reuși forțele pro-Europa să-și impună politicile legate de o mai mare integrare europeană și continuarea unei imigrații puternice? Eu unul n-aș paria pe asta.
E drept, manevra „Extinction Rebellion”, pusă la cale de progresiști ca Macron și miliardarii care se plimbă cu avioane private în timp ce finanțează regește mișcările ecologiste a fost un succes. Sprijinul pentru partidele verzi a crescut considerabil. Ecologiștii pot conta în viitorul parlament pe 70 de locuri, cu aproape 20 mai multe decât se așteptau. „Verzii europeni sunt, de asemenea, câștigătorii zilei”, a declarat Manfred Weber, candidatul susținut de popularii europeni la șefia Comisiei Europene. Numai că ecologiștii au prins bine numai în țările foarte bogate, unde un tineret lipsit de grija zilei de mâine își poate permite să viseze cai verzi pe pereți. Dacă în Marea Britanie, Franța, Olanda și Germania, Verzii stau bine, în alte țări, ca Italia, Ungaria și Polonia, practic nu există.
La fel de umflate din condei și întâmplătoare sunt și rezultatele liberalilor lui Guy Verhofstadt, care beneficiază de un număr mai mare de mandate, în principal ca urmare a intrării partidului lui Macron (En Marche) în Parlamentul European și a rezultatului foarte bun obținut de Liberalii Democrații britanici care se opun ieșirii țării lor din Uniune. Să nu uităm însă nici de voturile USR-PLUS, Cât îi privește pe popularii și social-democrații europeni, practic baza establishmentului european, pierderile sunt cumplite. Partidul Popular European a căzut cu 25%, iar socialiștii se situează cu aproximativ 20% sub rezultatele anterioare. Dacă un eșec al stângii era de așteptat, în ciuda așa-zisului val Timmermans din Olanda (care s-a dovedit, până la urmă, o cacealma uriașă), popularii europeni au primit un avertisment extrem de dur din partea propriului electorat. Pot fi compensate aceste pierderi majore de creșterea ecologiștilor și de ALDE? Greu de spus.
Nici pentru populiștii de stânga alegerile nu s-au dovedit cu noroc. Marile surprize ale alegerilor trecute, italienii din Mișcarea 5 Stele, au scăzut dramatic, la fel și grecii din Syriza (de altfel premierul grec Alexis Tsipras a vorbit deja de alegeri anticipate, dat fiind eșecul usturător al partidului său), Populiștii de dreapta, deși împărțiți, deocamdată, în mai multe grupuri parlamentare, pot fi mulțumiți. E drept, în Olanda și Danemarca, partidele naționaliste au pierdut, dar pagubele se explică mai ales prin faptul că în Olanda Forumul pentru Democrație al lui Thierry Baudet (la fel de eurosceptic și antiimigrație) i-a luat fața lui Geert Wilders. În ce privește Danemarca, guvernul de centru dreapta condus de Lars Lokke Rasmussen face o treabă extrem de bună în ce privește imigrația, așa că Partidul Poporului Danez (naționalist) suferă. De remarcat este însă succesul clar repurtat de populiști în țările în care sunt la putere. În Ungaria, Orban a obținut peste 52 la sută din voturi. În Polonia, Partidul Lege și Ordine și-a asigurat peste 43 la sută din sufragii. Și în Italia, Liga lui Salvini a făcut istorie, cu peste 33 la sută din sufragii. Populiștii au câștigat însă la mustață și alegerile din Franța prin Marine Le Pen, cu peste 23 la sută din voturi. În Austria, în ciuda dezvăluirilor la țanc împotriva liderului populist, Partidul Libertății a reușit să se mențină la 17,2 la sută din voturi, iar acum își pedepsește fostul partener de guvernare (Sebastian Kurz) forțând alegeri chiar mai înainte de septembrie.
E greu de spus cum vor evolua lucrurile, dar mie mi-e foarte greu să cred că victoria forțelor pro-europene este chiar atât de clară la nivel unional. Ba, dimpotrivă,faptul că toată presa globalistă se încăpățânează să prezinte rezultatul votului prin prisma grupurilor care există astăzi în Parlamentul European este o încercare de a ascunde realitatea. Eu v-aș propune un alt calcul care cred că e mai aproape de adevăr. Hai să vedem pe câte mandate pot conta cei care vor ca statele să-și păstreze suveranitatea și se opun imigrației. Alianța lui Salvini are, numai din partidele care s-au alăturat deja, 67 de mandate (28 din Italia, 22 din Franța, 1 din Danemarca, 2 din Finlanda, 11 din Germania și 3 din Belgia). Dar forța suveraniștilor e departe de a se reduce la atât. Se adaugă, la prima vedere, cele 13 voturi ale ungurilor din FIDESZ și singurul mandat obținut de ultranaționaliștii din Jobbik. Vin apoi din Polonia cele 24 de voturi ale Partidului Lege și Justiție împeună cu cele 3 mandate ale grupului ultra-naționalist Konfederacja. Tot eurosceptici sunt și olandezii din Forumul pentru Democrație (3 mandate, comparativ cu cele 5 obținute de marele „câștigător” Timmermans), dar mai ales fabulosul partid al lui Nigel Farage, Brexit Party, care are, țineți-vă bine, 29 de mandate.
Voturi vin însă și din Cehia (cel puțin 6), dar și 2 din Slovacia de la Partidul Poporului, plus cele 4 ale conservatorilor britanici (care după ce s-au făcut de râs în alegeri au devenit vehement anti UE). Cu alte cuvinte, euroscepticii au, la o primă vedere, o forță de vot de 152 de voturi.. Încă mai e Partidul Popular European câștigător detașat cu cele 173 de mandate ale sale? Cred că cei care au făcut calculele au uitat să scadă cele 13 mandate problematice ale FIDESZ, așa că mi se pare că sunt umai 160 de voturi. Și mai sunt și alte necunoscute în ceea ce-i privește pe populari. Oare câtă vreme partide de dreapta, pedepsite cumplit la urne de electorat, precum Partidul Popular din Spania, Les Republicains din Franța sau Uniunea Creștin Socială bavareză din Germania vor continua să se asocieze cu popularii europeni în loc să-și asume un caracter deschis naționalist? Asta ca să nu mai vorbesc de faptul că nu-i văd pe populiștii de stânga din Mișcarea 5 Stele și SYRIZA susținând establishmentul european.
Sigur, căruța pro-europeană va merge târăș-grăpiș mai departe. Nu va fi, însă, ușor pentru nimeni să găsească un consens cu ecologiștii, care visează să renunțăm la industrie și, de ce nu, și la agricultură și să trăim în grupuri, nu în cupluri. Nici ALDE nu va fi un partener prea ușor, mai ales pentru populari. Guy Verhofstadt și amicul său Macron visează la un Imperiu European progresist. Asta ca aduc în discuție și tensiunile uriașe care se anunță între Macron și Merkel în ceea privește hegemonia asupra Europei.