Senatorul Marius Marinescu a propus niște soluții pentru a scăpa de clanurile interlope care sufocă România. „În aceste zile, am asistat la disoluția statului român. Interlopii au imunitate. Poliția apără clanurile interlope de rivalii lor. Dar pe noi cine ne apără de interlopi? Această ceremonie de înmormântare a fost un semnal negativ, atât pentru România, cât și pentru Uniunea Europeană. Acest om a fost înmormântat ca un șef de stat.’ a declarat Marinescu.

‘Tinerii noștri, văzând atâta mediatizare, au înțeles că interlopii conduc România, trăiesc în lux, nu plătesc taxe și impozite! Este un exemplu foarte prost pentru că unii tineri au tendința de a intra în astfel de organizații! De asemenea, de la nivelul UE se vede foarte grav ceea ce s-a întâmplat. Responsabilii UE vor spune despre statul român că este corupt, mafiot, precum spunea fostul președinte Băsescu. Sunt un pericol lanțurile clanurilor interlope! Pot vulnerabiliza și Uniunea Europeană. Adio Schengen! S-ar putea să avem o problemă și cu absorbția de fonduri de la Bruxelles!’ a subliniat Marinescu.

‘Din poziția unei persoane, care a analizat foarte mult fenomenul clanurilor interlope, amintesc că în anul 2008, în calitate de senator al României, le-am dat o lovitură prin Legea 234/2008, cu privire la interzicerea organizării de petreceri între blocuri și a altor manifestări pe domeniul public. De atunci, după cum vedeți, au fost cazuri mai rare de petreceri de acest fel pentru că Poliția este obligată să intervină!’ a spus Marinescu.

„În anul 2009, am realizat o hartă a clanurilor pe care am prezentat-o public. Am arătat evoluția acestora! Au împărțit România teritorial! Explozia clanurilor a fost și din cauza faptului că s-a desființat Instituția sectoristului și Poliția Canină. Instituția sectoristului era stâlpul siguranței naționale. Pentru oamenii obișnuiți, sectoristul era un prieten, însă pentru infractori era un dușman. În ultimii ani, din păcate, locul sectoriștilor a fost luat de interlopi!’.

În acest context, politicianul amintește că din 2014, noul Cod penal modificat de Alina Bica a dus la micșorarea pedepselor acestor infractori și la proliferarea clanurilor.

„În toți acești ani, demersurile făcute au fost în favoarea interlopilor. În 2016, Dacian Cioloș și guvernul său au desființat DIPI. Anchetele informative ale SRI nu au mai fost probe în instanță, nici pentru crimă organizată, nici pentru corupție. A fost un nou moment în care a explodat numărul clanurilor! În 2019, am realizat o nouă hartă cu indicele de infracționalitate pe fiecare județ în parte! Se vedea clar că de la 100 de clanuri, care acționau în țară și în diaspora, numărul lor a ajuns la aproximativ 500! Înainte de 1990, corupția și crima organizată se rezolva cu glonțul. Marii corupți, criminalii și interlopii erau condamnați la moarte. După 1990 și-au format clanuri interlope, fiind ajutați de unii oameni politici, care se bucură și acum de banii și de voturile lor.’ a subliniat Marinescu.

 Apel către Iohannis

Politicianul îi solicită ca primă măsură președintelui convocarea CSAT.

„Având în vedere că siguranța cetățeanului ține de securitatea națională, domnul președinte Klaus Iohannis trebuie să convoace CSAT și să ia toate măsurile care se impun. Trebuie să dea un termen foarte clar pentru eliminarea clanurilor interlope prin următoarele: reînființarea funcțiilor de sectoriști și a Poliției Canine. De asemenea, se impune crearea de atribuții noi pentru serviciile de informații pentru a face anchetă informativă și în cazurile de corupție, precum și de crimă organizată. Alte soluții sunt: eliminarea numirilor politice; Direcțiile de protecție internă de la serviciile de informații să nu mai fie subordonate șefului instituției, ci CSAT’, a concluzionat Marius Marinescu, pentru DC News.