Clan din Ferentari, audiat de DIICOT pentru trafic de droguri

Procurorii DIICOT, alături de poliţişti şi "mascaţi" de la Crimă Organizată au efectuat în această dimineaţă zeci de percheziţii, în Lugoj şi Bucureşti, la 23 de adrese unde existau informaţii că se ascund membrii unor reţele de traficanţi de heroină.

Potrivit anchetatorilor, sunt vizaţi aproximativ 30 de traficanţi şi 20 de consumatori. Începând cu jumătatea anului 2008, poliţişti din cadrul B.C.C.O. Timişoara şi B.C.C.O. Bucureşti au demarat investigaţii privind mai multe grupări implicate în traficul şi consumul de heroină care acţionau pe raza judeţului Timiş şi în Bucureşti. "În urma activităţilor desfăşurate, s-a stabilit că 12 persoane au constituit, sprijinit şi aderat la un grup infracţional organizat, care a consolidat, începând cu anul 2008, o filieră de traficare a heroinei pe ruta Bucureşti - Lugoj, vârful acesteia fiind format din membrii unui clan din zona Ferentari a Capitalei. În cadrul grupului au acţionat alternativ, sprijinindu-se reciproc, mai multe grupări infracţionale. Liderii grupului din Lugoj coordonau şi organizau fiecare tranzacţie cu sursele din Bucureşti, racolând persoane de încredere numai pe recomandările celor din anturajul propriu", au declarat anchetatorii. Canabis si heroină, confiscate

În urma descinderilor au fost găsite 900 de grame canabis şi diverse cantităţi de heroină sub formă de doze destinate consumului. De asemenea, au fost confiscate 11.520 de ţigarete, suspecte de a proveni din contrabandă. "Traficanţii se aprovizionau din Bucureşti, de la Clanul Ştoacă. De la ei luat heroina, o aduceau în Lugoj, unde o porţionau şi îi mai adăugau substanţe, după care o puneau pe piaţă", a declarat Mircea Andreş, şeful DIICOT Timişoara. Potrivit anchetatorilor, 40 de persoane au primit mandate de aducere şi urmează să fie audiaţi de procurorii DIICOT Timişoara. Ei sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire, sprijinire şi aderare a unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc şi mare risc.