„Ciuma roşie”, opera unor cârtiţe din PSD! Adrian Năstase le-a identificat. E bombă!

„Ciuma roşie”, opera unor cârtiţe din PSD! Adrian Năstase le-a identificat. E bombă!

Fostul prim-ministru Adrian Năstase a publicat pe blogul său o analiză a ultimelor decizii luate miercuri de Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNDC).

Dintre cele 18 hotărâri adoptate ieri de CNDC, cea cu amendarea preşedintelui Klaus Iohannis a ţinut capul de afiş, dar lui Năstase i-au atras atenţia şi altele.

Una dintre ele reprezintă o mare problemă de imagine pentru social-democraţi şi s-a transformat în stigmat. Este vorba despre „ciuma roşie”, celebra formulă lansată în spaţiul public de cei care nu agreează PSD.

„Ieri, Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării  a adoptat 18 hotărâri. Mi-au atras atenția hotărârile 4, 7 și 14. Merită să citiți Comunicatul CNCD în întregime. Are mult haz și multe contradicții între hotărârile pronunțate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai întâi, un comentariu despre hotărârile 4 și 7.  Colegiul director a decis că utilizarea formulei „ciuma roșie”, de către premierul Ludovic Orban și de către europarlamentarul Rareș Bogdan se încadrează în limitele libertăţii de exprimare.

Cu această hotărâre, CNCD a abdicat, în opinia mea, de la misiunea de construire a unei societăţi civilizate, care să aibă ca modele lideri cu ţinută democratică.

După această decizie, în numele libertăţii de exprimare vor fi posibile orice fel de excese de limbaj – de ce nu și „bozgor”, „cioară”, „muie PSD” (chiar dacă formula asta este disciminatorie – de ce numai celor de la PSD?), nazist, etc.

A două observație este legată de „resetarea” PSD. Partidul social democrat are în CNCD patru reprezentanți. Votul a fost de 7-1, ceea ce înseamnă că trei dintre ei au fost de acord cu utilizarea acestei formule. Deci 75%. Nu știu din ce motive. Poate pentru că în vară se va pune problema reînnoirii mandatelor?

„….4. Afirmațiile domnului Ludovic Orban: „Toată ciuma roșie, toți cei care se băteau cu cărămida în piept că ei fac referendumul pentru familie, arătându-și ca niște farisei credința, dar nu în Dumnezeu, ci în idolul la care nu au voie să se închine, s-au dus și au sărbătorit la nuntă, sfidând pe toți românii care cred în Dumnezeu, care respectă tradiția bisericii și care țin în această perioadă postul Paștelui.

Ăștia nici atei nu sunt, ci mai degrabă sunt păgâni și nu mai au voie să conducă România”, se încadrează în limitele libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Hotărâre adoptată cu 7-1 voturi.

…7. Folosirea apelativului de „ciumă roșie” de către domnul Rareș Bogdan nu reprezintă faptă de discriminare, se încadrează în limita libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Hotărâre adoptată cu 7-1 voturi.”

Genial, nu? În definitiv, și naziștii foloseau formula asta…

Al doilea comentariu este legat de sancționarea lui Klaus Iohannis.

„…14. Afirmația domnului Klaus Werner Iohannis: „Jó napot kívánok, PSD! (Vă doresc o zi bună, PSD). Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României.

PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României!

În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, că să dea Ardealul Ungurilor.

Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă.

De aceea, dragii mei, se înțelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD.

Eu nu mai vreau că această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor.

Este inadmisibil așa ceva și, până când sunt eu Preşedintele României, o astfel de lege nu va exista. Vă mulţumesc!”reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 lei față de Klaus Werner Iohannis. Constatarea a fost 6-1, amendă 5-1.”

După anunțarea sancționării lui Iohannis, premierul Orban a acuzat că PSD are majoritatea în CNCD.

Anterior, Iohannis  ceruse recuzarea Mariei Lazăr pe motiv că aceasta este secretar general al organizației de femei PSD, situație față de care aceasta s-a abținut. Titular de dosar a fost Asztalos Csaba, președintele CNCD – cel care a propus amenda de 5000 lei.

Alături de acesta au fost reprezentanta PNL, Claudia Popa, precum și reprezentanții minorității (Ilie Dincă) și ai societății civile (Istvan Haler).  Deci nu reprezentanții PSD au avut majoritatea și nu ei au impus sancționarea. Cred că e clar cine și de ce…

Nu ar fi cazul că premierul să-și ceară scuze – tot public – pentru aceste afirmații mincinoase?”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.