Fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, a venit, dimineața aceasta la audieri la sediul DNA. El este anchetat în dosarul finanţării ilegale a echipei de fotbal Politehnica, în perioada cât a fost patronată de Marian Iancu.
“Este prima oară când mă duc cu avocatul. Nu ştiu ce o să le spun. Ce mă întreabă. Nu am ce să regret. Nu am venit să exprim regrete, am venit să văd dosarul”, a declarat Ciuhandu la intrarea ăn sediul DNA. El a fost pus sub acuzare luni, fiind acuzat de abuz în serviciu. Tot luni și pentur aceeași infracțiune au fost puși sub acuzare și secretarul Primăriei Timișoara, Ioan Cojocari, respectiv consilierul juridic Delia Dumitru.
Conform DNA cei trei sunt acuzaţi de faptul că ”prin acordarea unor sume de bani în mod abuziv și contrar prevederilor legale în vigoare, în perioada 2008 - 2011 din bugetul local al municipiului Timișoara, în cuantum total de 27.100.000 lei, către S.C. POLITEHNICA TIMIȘOARA S.A. (fostă S.C. FOTBAL CLUB TIMIȘOARA S.A., fostă S.C. POLITEHNICA 1921 ȘTIINȚA TIMIȘOARA & INVEST S.A.), sume acordate cu încălcarea principiului oportunității ce guvernează derularea și funcționarea activităților circumscrise normelor dreptului administrativ, nu au servit intereselor comunității, ci doar pe acelea ale unui grup privat de interese organizat în jurul S.C. POLITEHNICA 1921 ȘTIINȚA TIMIȘOARA & INVEST S.A., finanțarea fiind astfel ilegală”. Procurorii au pus sechestru pe vila lui CIuhandu şi pe conturile lui Cojocari. Gheorghe Ciuhandu a declarat la intrarea la audieri “Este prima oară când mă duc cu avocatul. Nu ştiu ce o să le spun. Ce mă întreabă. Nu am ce să regret. Nu am venit să exprim regrete, am venit să văd dosarul”.
Vom reveni cu amănunte.