Marea dezamăgire a alegerilor de ieri a fost, de departe, Cătălin Predoiu. A patra opţiune a PNL pentru candidatura la primăria Bucureştiului, după Cristian Buşoi, Ludovic Orban şi Marian Munteanu, a obţinut cu mult sub scorul partidului, fiind surclasat şi de Nicuşor Dan.
Deşi dimineaţa, când a mers împreună cu soţia la vot, se arăta optimist şi convins că „va fi începutul unei perioade însorite şi pentru Bucureşti, după atâţia ani de administraţie care ne-a adus numai umbre şi multe necazuri”, veştile din sondaje i-au distrus nu numai ziua ci, foarte probabil, cariera politică. E greu de crezut că, după ce te clasezi la procente bune sub partid, vei mai avea vreo şansă să fii propunerea de premier.
Fostul ministru al Justiţiei în două rânduri, în guvernele Tăriceanu şi Boc, chema disperat pe facebook, aseară, lumea la urne: „Dragi prieteni, ignoraţi intoxicările şi haideţi la vot. Orice este posibil, dacă dumneavoastră, cei care aveţi încredere în mine, ieşiți la vot acum. Vă aştept cu încredere!”. Apelul era mai mult decât tardiv, după o campanie în care s-a comportat de parcă ar fi vrut cu tot dinadinsul să nu câştige alegerile.
Crede că a câştigat toate dezbaterile televizate
În ultimul interviu pe care l-a dat, vineri, înainte de sfârşitul campaniei electorale, Cătălin Predoiu afirma că a fost o ultimă lună intensă, cu „discuţii aplicate pe substanţa lucrurilor”. El mai preciza că, deşi a lipsit agitaţia stradală, suporterii săi i-au spus că a câştigat toate dezbaterile televizate la care a participat.
La urne, a pierdut rău de tot, semn că suporterii l-au păcălit.