Cîţu vrea un acord cu FMI şi BERD fără condiționalități

Cîţu vrea un acord cu FMI şi BERD fără condiționalități

Ministrul Finantelor, Florin Ciţu, a declarat într-un interviu pentru Bloomberg că Guvernul doreşte un acord nou cu FMI şi BERD pentru măsuri speciale pe perioada crizei provocate de coronavirus.

Potrivit g4media, guvernul vrea acorduri cu FMI și BERD ”fără condiționalități” pentru măsuri economice țintite pe perioada crizei provocate de coronavirus. Cîțu pentru Bloomberg: ”Cea mai mare grijă e să mă asigur că oamenii primesc la timp salariile, pensiile și șomajul”

Guvernul plănuiește să utilizeze fondurile dintr-un acord în curs de 500 milioane de euro cu Banca Mondială și privește și la alte instituții globale, precum FMI și BERD, pentru măsuri țintite pe perioada crizei provocate de coronavirus, a declarat luni ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, într-un interviu pentru Bloomberg.

Cea mai mare grijă e să mă asigur că oamenii primesc la timp salariile, pensiile și șomajul

Cîțu a mai spus în același interviu că asemenea ”aranjamente” nu ar avea condiționalități. De regulă, acordurile de finanțare cu FMI și Banca Mondială sunt condiționate de reforme structurale. ”Cea mai mare grijă e să mă asigur că oamenii primesc la timp salariile, pensiile și șomajul”, a spus Cîțu în interviul acordat ziaristelor Andra Timu și Irina Vilcu de la Bloomberg.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deficitul bugetar din acest an va crește peste 6% din PIB, pe fondul creșterii cheltuielilor guvernamentale cu spitalele și ajutoarele economice pentru companii și angajații afectați de criza provocată de coronavirus, a mai spus Florin Cîțu.

Când îşi va reveni economia

”Analizăm toate oportunitățile de finanțare. Plănuim să utilizăm toate fondurile pe care le putem lua de la Comisia Europeană, acorduri fără condiționalități, și dacă identificm oportunități pe piețele externe vom apela și la acelea. Piața locală, instituțiile internaționale și piețele externe – aceasta e ordinea opțiunilor noastre”, a spus Cîțu în interviul pentru Bloomberg. Ministrul Finanțelor a mai spus că estimează o revenire economică în formă de ”V” (creștere rapidă după scăderea provocată de coronavirus) și a adăugat că ”nu vrem să ne irosim muniția”.