Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a lansat o serie de acuzații la adresa social-democraților chiar în timpul congresului PSD.
Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, intervine în timpul Congresului PSD și susține că în ciuda mesajului de schimbare, cei de la PSD rămân cu aceeași mentalitate și sunt „criminalii economiei”.
„PSD -ul nu se schimbă.
Este tot PSD-ul lui Dragnea, Tudose, Dancila , Valcov, Grindeanu care are un singur obiectiv- să omoare sectorul privat.
Senatul a respins vineri programul Guvernului de garantare a leasing-ului pentru IMM-uri.
Faptele și voturile socialiștilor arată clar cine sunt, criminalii economiei.
#RomaniaFaraPSD”, scrie Florin Cîțu pe Facebook.
Congresul PSD are loc sâmbătă la Palatul Parlamentului. Pentru şefia PSD candidează Marcel Ciolacu şi Eugen Teodorovici, cel din urmă nefiind prezent la eveniment.
Marcel Ciolacu a declarat la Congresul partidului de sâmbătă că în mandatul său, PSD va rămâne strict pe agenda românilor, iar justiţia va rămâne acolo unde îi este locul şi anume în sala de judecată. El a precizat că PSD trebuie să lase în urmă vechile obiceiuri şi să se modernizeze. Acesta a mai spus că dintre toate guvernările de dreapta cea a lui Ludovic Orban din ultimele nouă luni a fost cea mai rea, iar Executivul trebuie să plece.
În cursa pentru şefia partidului s-au înscris Marcel Ciolacu, actualul lider interimar, şi fostul ministru Eugen Teodorovici. Congresul extraordinar al PSD este organizat online, cu 39 de centre de vot teritoriale, la care vor participa peste 1.500 de delegaţi,
Votul va fi secret, cu buletine, procesele verbale urmând a fi transmise la centru. Centrele teritoriale vor fi dotate cu aparatură audio-video pentru transmiterea live a congresului, iar toţi participanţii vor avea acces pe ecrane la imaginile din celelalte centre.