Cîțu i-a demis pe toți secretarii de stat USR PLUS. Documentul a apărut deja în Monitorul Oficial

Cîțu i-a demis pe toți secretarii de stat USR PLUS. Documentul a apărut deja în Monitorul Oficial

Prim-ministrul Florin Cîțu i-a demis pe toți secretarili de stat propuși de USR PLUS, din cauza faptului că se teme ca nu cumva ei să întreprindă acțiuni împotriva Guvernului României, în contextul în care joi este așteptată citirea moțiunii de cenzură în Parlament. Documentul cu cei demiși a apărut deja în Monitorul Oficial.

Cu toate acestea, Florin Cîțu a dezvăluit că în opinia lui există o șansă ca USR PLUS să renunțe la moțiunea de cenzură. Până atunci, însă, a decis că mai bine este precaut și elimină potențialele probleme care ar putea apărea din partea rebelilor din coaliția de guvernare.

„Eu nu vreau să ajungem la momentul în care USR PLUS, AUR și PSD vin la vot la o moțiune de cenzură împotriva PNL. După aceea discutăm altfel. Oamenii sunt acolo... Bine, fără secretarii de stat. Eu vă spun care e frica mea.

În momentul în care ai negociat cu AUR și cu PSD nu pot să am secretari de stat în ministere, pentru că eu nu știu ce interese vor reprezenta acolo, ale AUR, ale PSD. (n.r. – a fost întrebat când îi va demite pe secretarii de stat USR PLUS)

Ne puteți urmări și pe Google News

În această seară (n.r. – 8 septembrie 2021). Nu poți să fii alături de PSD și de AUR și să crezi că ești și într-un minister unde poți să influențezi negativ activitatea oamenilor”, a declarat Cîțu la Digi24.

De altfel, premierul Florin Cîțu a demis 26 de secretari de stat ai USR PLUS. Mai departe, el așteaptă ședința de guvern de joi pentru a-i înlătura și pe prefecții formațiunii.

Urmează demiterea prefecților

Demiterea prefecților presupune adoptarea unei hotărâri de Guvern. Aici s-a ajuns după ce miniștrii USR PLUS au demisionat în bloc și au solicitat schimbarea premierului pentru ca actuala coaliție să mai poată funcționa.

Alături de AUR, USR PLUS a depus o moțiune de cenzură alături de AUR, însă Birourile Permanente reunite (BPR) ale Parlamentului au ratat de 4 ori punerea ei pe ordinea de zi.

Ulterior, președintele Camerei Deputaților (Ludovic Orban) și președinta Senatului (Anca Dragu) au convocat plenul pentru citirea moțiunii joi, la ora 16:00. Pentru a stabili ordinea de zi și programul de lucru, Birourile Permanente urmează să se reunească de la ora 10:00.

Parlamentarii din grupul minorităților naționale au anunțat că nu vor participa la ședința de plen. La fel au făcut și cei din PNL, în timp ce PSD a decis că prezența va fi facultativă pentru deputații și senatorii săi.

Eliberarea din funcţie a secretarilor de stat din partea USR PLUS a fost publicată miercuri seară în Monitorul Oficial. Dintre cei demiși, 21 activau în cadrul ministerelor, unul la Departamentul Românilor de Pretutindeni, unul la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar trei erau consilieri de stat sau secretari de stat la Cancelaria vicepremierului Dan Barna.