Dezbatere aprinsă în Parlamentul României, între ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, și fostul ministru al Muncii, din Guvernul PSD, Marius Budai.
Un schimb savuros de replici a avut loc în Parlamentul României, în timpul dezbaterii moțiunii depusă de PSD împotriva ministrului de Finanțe, Florin Cîțu.
La un moment dat, social democratul Marius Budai a mers la tribuna Parlamentului și i-a spus lui Cîțu că face parte dintr-un ”Guvern trist” și că el este ”cel mai trist ministru al acestui cabinet”.
Replica lui Câțu a fost una totală, care l-a năucit pe Budăi. ”Domnule Budăi, sincer, fără niciun fel de patimă. Niciodată nu voi lua lecții de economie de la cineva care până de curând a fost șofer la o agenție de asistenta sociala. Ne despart kilometri întregi de cărți citite”, a spus ministrul de Finanțe.
În CV-ul său, Marius Budăi a menționat că, în perioada 1995-2008, a fost “referent, inspector, inspector de specialitate” la Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilul Botoșani, iar între 2009 și 2013, a ocupat postul de “șef serviciu achiziții publice, administrativ”. Însă, potrivit unor informații locale din Botoșani, în perioada 1995-2008, Marius Budăi a fost șofer de meserie dar era încadrat ca “referent, inspector, inspector de specialitate”.