Mă feresc să folosesc în exprimări de orice fel ar fi ele, în scris, sau verbal, adjective exaltate, menite doar să atragă atenția, nicidecum acoperite de grozăvia faptului la care mă refer. Sunt însă situații în care niciuna din sculele din raftul limbii române nu este suficientă pentru exprimarea consternării, moment în care nu mai pot spune decât „sunt mut”.
Astfel, am rămas mut în fața unei dezvăluiri făcute zilele trecute pe blogul săi, de analistul financiar Radu Soviani. Din motive de neînțeles, nu a produs un cutremur în societatea românească, nu i-a scos pe oameni în stradă, nu a dus la protagonistului în fața vreunui procuror și nici măcar în fața Parlamentului. Să o parcurgem:
„Am arătat încă din noiembrie 2020 că în primele 11 luni de guvernare (noiembrie 2019- octombrie 2020), guvernul României a îndatorat populația și companiile cu împrumuturi mai mari decât în primii 19 ani de la Revoluție, respectiv cu 18 miliarde de Euro (față de 17,2 miliarde de Euro împrumuturile cumulate in perioada 1990-2008). Între timp, la datoria publica s-au mai adăugat 28 de miliarde de lei datorie nouă în noiembrie și decembrie 2020, adică încă 5,7 miliarde Euro și 14,6 miliarde lei datorie nouă în ianuarie-martie 2021, adică încă 3 miliarde de Euro. Ceea ce a majorat datoria publică cu aproape 27 de miliarde de Euro, în 17 luni. Adică, de 41 de ori mai mult decât a încasat statul român pe Petrom, sau de 540 de ori mai mult decât a încasat statul român pentru Petromidia, sau de 350 de ori mai mult decât a încasat statul român pentru Sidex.
Estimativ, creșterea datoriei publice în 17 luni din noiembrie 2019 și până în martie 2021 a reprezentat de peste 5 ori mai mult decât tot ceea ce a încasat statul român prin privatizările de după 1990. Decât tot: petrol, gaze, energie, bănci, asigurări, industrie.
Cum se finanțează această îndatorare? Nu numai cel mai scump din Uniunea Europeană. Dar costurile de împrumut ale României sunt mai mari decât costurile de împrumut ale altor 22 de state, însumate. Datele Băncii Centrale Europene sunt fără echivoc. România se împrumută la prețuri mai mari decât dobânzile însumate ale 22 de state din Uniunea Europeană: cu 2,84% România vs. 2,74% însumat cele 22 de state din UE.”
Subliniez, analiza lui Radu Soviani nu conține absolut nicio presupunere sau speculație, ea este bazată integral pe datele făcute publice de Banca Central Europeană.
Cum să-și exprimi uluiala? Cu „halucinant!”, cu „senzațional!”, cu „nemaivăzut!”? Este mult prea puțin. Cum spuneam, în față unui asemenea fapt, nu poți decât să rămâi mut? Și mai poți face încă vreo câteva chestii.
Una, ar fi să înțelegem de ce Florin Cîțu refuză la absolut să dea vreo explicație, fie publică, în fața presei, fie politică, în fața Parlamentului, cu privire la banii împrumutați, cu privire la dobânzile sălbatice pe care le-a așezat în spinarea românilor pe multe zeci de ani. Este clar, de ce refuză: pentru că nu are ce explicație să dea. Ce explicație poate exista pentru faptul că o țară săracă, așezată în coada UE, plătește dobânzi mai mari decât suma dobânzilor plătite de toate țările Uniunii la un loc?
Altă chestie care ar putea fi făcută, ar fi ca românii să-l întrebe, peste tot pe unde dau nas în nas cu el, „Florine, cât la sută ți-ai tras pe dreapta?”. În lipsa oricărei explicații - Cîțu refuză de un an să sufle ceva despre împrumuturile pe care le face în numele românilor - întrebarea este una absolut legitimă.
Nu în cele din urmă, devine din ce în ce mai limpede motivul pentru care Florin Cîțu are o din ce în mai solidă susținere în vederea preluării funcției de președinte PNL, primul tronson de drum bătătorit pentru Cotroceniul care va rămâne liber, la sfârșitul celui de-al doilea mandat al lui Klaus Johannis. Un asemenea personaj este aur de 24K, este platină pură, pentru regizorii tragi-comediei aflată la al 31-lea sezon, ”România, țară liberă și democrată”.