Circulația tramvaielor, suspendată sâmbătă și duminică! Ce linii de autobuze preiau călătorii

Circulația tramvaielor, suspendată sâmbătă și duminică! Ce linii de autobuze preiau călătorii

Liniile de tramvai de pe bulevardele Camil Ressu şi Theodor Pallady, din sectorul 3, sunt suspendate în acest weekend, ca urmare a unor lucrări de revizie a reţelei electrice de contact.

Sunt afectate, așadar, liniile de tramvai 19, 23, 27.  Potrivit Societăţii de Transport București (STB), circulația tramvaielor va fi suspendată sâmbătă şi duminică, între orele 08:00 - 18:00, iar fluxul de călători va fi preluat de autobuze. În consecință, vor fi înființate liniile 619, 623 şi 627, potrivit B1.

Linia 619

Funcționează între "Complex Comercial Titan” şi "Faur Poarta 4”, pe Bd. Th. Pallady şi Bd. 1 Decembrie1918. Autobuzele efectuează opriri în staţiile liniilor 311, T3, N103 şi N111, precum şi în noile staţii amplasate pe Bd. 1 Decembrie 1918, situate după intersecţia cu Bd. Th. Pallady şi în zona Oficiului Poştal 72.

Ne puteți urmări și pe Google News

Linia 627

Functionează între "Complex Comercial Titan” şi "Faur Poarta 4”, pe Bd. Th. Pallady, Bd. Camil Ressu, cu întoarcere pe Şos. Mihai Bravu, Str. Dristorului, Bd. Camil Ressu, Bd. Th. Pallady. Autobuzele efectuează opriri în zona staţiilor pentru tramvaie (pe Bd. Camil Ressu, înaintea intersecţiei cu Str. Râmnicu Sărat, precum şi după intersecţia cu Str. Voluntari) şi în staţiile liniilor 330, N103 şi N111.

Sâmbătă, în intervalul orar 09:00 - 11:00, liniile de tramvai 19, 23 şi 27 vor fi deviate şi de pe tronsonul cuprins între Str. Dristorului şi Str. Liviu Rebreanu (de pe Bd. Camil Ressu), în vederea executării fundaţiei din beton la stȃlpul de susţinere a reţelei electrice pentru tramvaie.

Linia de tramvai 19

Functionează pe traseul de bază între terminalul "Şura Mare” şi intersecţia Şos. Mihai Bravu/ Bd. Camil Ressu/ Calea Dudeşti, apoi pe un traseu modificat, pe Calea Dudeşti, Bd. Octavian Goga, după care va urma traseul actual, pȃnă la "Şura Mare”.