Aproximativ 500 de persoane au participat, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, la un miting organizat de PCM "pentru schimbarea Constituţiei şi doleanţele comunităţii maghiare", între care recunoaşterea Ţinutului Secuiesc, obţinerea autonomiei regiunii şi declararea limbii maghiare ca oficială în zonă.
Sâmbătă după-amiază, pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc s-au adunat aproximativ 500 de persoane din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, între care şi reprezentanţi ai Gărzii Maghiare, la un miting organizat de PCM, scandând lozinci pro-autonomie, pentru recunoaşterea Ţinutul Secuiesc şi a limbii maghiare ca limbă oficială în zonă, potrivit Mediafax.
Participanţii au avut pancarte cu mesaje precum "Soluţia - autonomia", "Vrem autonomie, nu izolare", "Drepturi colective minorităţii maghiare" şi "Ceva care încă nu este, dar va fi, deja există…".
Manifestarea de la Miercurea Ciuc a început cu un program artistic, fiind rememorate evenimentele din 1918, şi a continuat cu citirea şi adoptarea unei petiţii "pentru schimbarea Constituţiei şi doleanţele comunităţii maghiare".