Președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța a susținut ieri, în ziua anunțării rezultatelor la alegerile locale, un show de zile mari în sala de judecată a Curții de Apel Constanța
Încurajat moral de „victoria PSD”, baronul de Constanța a reușit, în premieră, performanța de a suspenda ședința de patru ori, măturând pe jos cu judecătorii, procurorul, cadrele medicale și cu presa. „Eu m-am născut liber, băi. Voi sunteți născuți legați”, a concluzionat, la final, Nicușor Constantinescu.
Condamnat, în primă instanță, la trei ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul subfinanțării Centrului Militar Zonal Constanța, Nicușor Constantinesc a tergiversat cu bună știință, potrivit procurorului de caz, ultima audiere la Curtea de Apel.
„Vreți să mă omorâți”
Inculpatul a recunoscut, de altfel, că așteaptă decizia judecătorilor Curții Constituționale, din 15 iunie, în privința dezincriminării infracțiunii de abuz în serviciu. Pe 20 mai a fost chiar arestat preventiv și încarcerat la Spitalul Penitenciar Poarta Albă. Nici faptul că a ajuns din nou după gratii nu l-a convins să se lase audiat de judecători. Adus cu ambulanța de la Poarta Albă, Nicușor Constantinescu s-a luat la harță cu judecătoarea care l-a întrebat dacă se simte bine. „Dar ce, v-ați făcut şi medic ?”. A acuzat- o, în gura mare, că „vreți să mă omorâți”. Avea tensiunea fluctuantă.
„Doamna judecător este prietenă cu Stalin”
A refuzat injecția, a acceptat nitroglicerina pastile, a cerut și a obținut două echipaje SMURD. De patru ori s-a întrerupt ședința de judecată pentru a-i fi menajată sănătatea. Văzând că nu reușește să obțină amânarea audierii, „bolnavul” a cerut, prin avocat, recuzarea completului de judecată. Și pentru că după o altă pauză i-a fost refuzată, în plenul ședinței, a reziliat contractul cu avocatul Marius Mocanu, care îl apără de peste 20 de ani. A respins apoi și avocatul din oficiu, cerând termen pentru găsirea unui nou apărător. „Vă acuz doamna judecătoare, de tentativă de omor. Și pe procurorul DNA. Condamnațimă, faceți ce vreți. Nu vreau sa fiu judecat pentru că nu am apărător. Ați văzut, domnilor din presă, un asemenea simulacru de proces? Doamna judecător Ianca este prietenă cu Stalin”. Brusc,Nicușor Constantinescu a acuzat o cruntă durere de cap, cerând să fie dus la spital. Durerea de cap va trebui să-i treacă în două zile, pentru că instanța l-a programat la audiere pentru miercuri, la ora 9.00.
„Eu m-am născut liber, băi”
Nici presa nu a scăpat de jignirile inculpatului când, la ieșire, a fost intrebat dacă, înainte de proces, refuză să-și ia tratamentul. „Nu mai mâncați c…t . Sunt procese ca pe vremea lui Stalin, fără avocat, fără apărare, fără probe, condamnare. Ce mă tot întrebați, sau vă dau șefii voștri telefoane ca să întrebați ce vrea DNA-ul și SRI-ul? O să mă lupt în continuare până o să câștigăm în țara asta, democrația. Că de aia l-am omorât pe Ceaușescu. Ce o să fac, să cad slugi ca voi, în genunchi? Eu m-am născut liber, băi. Voi sunteți născuți legați”, a strigat baronul de pe targa împinsă, cu greutate, în ambulanța care l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență Constanța. întrebat de EVZ ce crede despre rezultatul alegerilor locale, Constantinescu a strigat: „Votați DNA !”