Ciprian Fartușnic, directorul Institutului Național de Științe ale Educației, explică în ce fel se va schimba paradigma în educație după adoptarea noilor programe școlare și cum arată profesorul viitorului și metodele lui de predare

A fost nevoie de cinci ani după adoptarea ultimei legi a Educației (2011) pentru ca în România să se schimbe programele școlare pentru elevii din clase I și a II-a. În acest ritm, va mai trece cel puțin un deceniu până la finalizarea celorlalte. După unii actori din sistem schimbarea curriculei școlare ar fi adevărata reformă a sistemului de educație motiv pentru care s-a și întârziat atât de mult nefiindu-ne foarte clar ce vrem în mod concret de la elevii noștri.

Ciprian Fartușnic, directorul Institutului Național de Științe ale Educației, afirmă că în condițiile și cu resursele pe care sistemul de educație le-a avut în 1989 ne-a luat 25 de ani ca să ajungem de la un învățământ centrat pe cunoștințe la unui centrat pe competențe.

EVZ: Suntem la 25 de ani din momentul 1989 și abia acum am început reforma programei școlare. De ce ne-a luat atât?

Ciprian Fartușnic: N-aș prea fi de acord. Curriculum-ul e mult mai mult decât programa școlară. Conține structura unui sistem de educație, practic până unde oprești învățământul obligatoriu, apoi zona de curriculum predat și scris. Partea de curriculum scris înseamnă tot ceea ce e document reglator adică: plan cadru care-ți spune câte ore de educație fizică ai la gimnaziu pe săptămână, să spunem, ai programele școlare, ai apoi manualele școlare, ai auxiliarele didactice. Dar nu faci nimic cu ele dacă în momentul în care ajungi cu ele la clasă tu ca profesor le folosești într-un mod inadecvat. Sau nu le folosești suficient. Sau nu le folosești deloc.

Ciprian Fartușnic spune că abia în 1995 am avut o lege a Educației care deschidea niște drumuri. “Acolo se propuneau niște lucruri printre care să ne gândim și la un profil foarte clar cu niște cu niște caracteristici ale unui absolvent. Acelea nu s-au putut face cu eforturile noastre de atunci cu know how-ul de atunci și s-au făcut cu ajutorul Băncii Mondiale”.

EVZ: Dar la nivelul școlii nu s-a întâmplat nimic.

CF: Atunci a fost pentru prima dată când s-a introdus conceptul de curriculum, când s-a format un prim val de profesori care să înțeleagă trecerea la o nouă paradigmă. Dar e foarte greu când tu ani, poate zeci de ani, ai predat într-un fel și anume concentrat pe conținuturi, fără să-ți pui o secundă problema dacă sunt conținuturi adecvate, dacă îl ajută la ceva pe elev, le înțelege, nu le înțelege, știa ceva înainte pe care eu pot să-l valorific la clasă? Mesajul acesta a apărut abia la sfârșitul anilor 90 în momentul când s-a trecut ușor-ușor la ceea ce mai târziu avea să se numească centrarea pe competențe.

EVZ: Dar suntem la 20 de ani distanță de 1995. Și, insist. Nu s-a schimbat nimic pentru elev.

CF. Numai puțin. Spuneam că sunt mai multe laturi. Deci, e ca un mecanism care are mai multe rotițe. Practic, s-a început cu această rotiță. A fost o noutate foarte mare chiar și pentru cei care erau deschiși în a schimba stilul de predare. N-au îmbrățișat imediat această nouă viziune. Primul scurt-circuit s-a produs atunci la nivelul manualelor. Pentru că în momentul respectiv manualele școlare nu s-au schimbat foarte mult față de manualele după care am învățat noi.

EVZ: Dar nici acum nu s-au schimbat

CF:...iar un profesor în momentul în care e pus să predea încă există acest reflex de a se baza foarte mult pe manual. Deci pe ceea ce găsește deja formulat ca material de învățare. Și mult mai puțin pe ce ar putea el să facă uitându-se în programă. Deci foarte puțini profesori sunt capabili în momentul de față să se uite la o programă școlară să vadă unde vrea ea să ducă apropo de competențe și, ulterior, dacă manualul nu te ajută să-ți faci propriile materiale de învățare.

EVZ: Păi, manualele școlare nu urmează programa școlară?

CF. E, asta e o întrebare foarte bună. Teoretic, manualele școlare urmează programa școlară. Dar, e în felul următor. Practic, o programă îți spune unde vrei să ajungi. Și îți dă câteva repere cum să ajungi acolo. Dar foarte generale. Mulți autori de manuale au păstrat foarte mult din conținuturile anterioare și n-au reușit să facă pasul cu adevărat în structura manualului respectiv încât să creeze niște căi noi și să faciliteze practic munca profesorului la clasă ca să ajungă să formeze acele competențe.

EVZ: La schimbarea programelor școlare s-a început lucrul în 2011. În cinci ani de zile am acoperit programa pentru clasele 0-IV. Puteți să faceți o estimare cam cât va mai dura până când vom termina programa pentru a XII-a, vom avea și profesori bine pregătiți și manuale așa cum trebuie?

CF. Cea mai optimistă este cea în care calendarul pentru gimnaziu și liceu se vor suprapune și dacă acestea devin o prioritate a Ministerului și sunt oferite resursele necesare eu cred că în cinci ani de zile se pot face amândouă.

EVZ: Și profesorii?

CF. Dacă se merge pe varianta unui program de formare pe noile programe de I-IV într-un an poate toată lumea să treacă. Practic, înseamnă 90 de ore de instruire.

EVZ:Care ar fi diferenţele între cum arătau programele şcolare pentru 0-4 înainte de reformă şi cum arată acum?

CF: S-a făcut o mică revoluţie, în sensul că nu s-a mai invârtit soarele în jurul pământului, ci pământul în jurul soarelui, practic am pus ceea ce ar trebui copilul să fie capabil să facă ca şi competenţe, în centru, după care am venit cu nişte activităţi de învățare. Acestea sunt cele mai importante, cum anume să faci, modelele, şi abia apoi am ajuns să facem legătura cu conținuturile, cu partea teoretică pe care ei, de regulă, o pun în față. Cumva am învărtit programa.

EVZ: Practic vorbiţi de o schimbare de paradigmă?

CF: Categoric, și acest lucuru nu s-a întâmplat doar la noi, ci în mai multe sisteme de educaţie, inclusiv cel firlandez. În cel finlandez singura competenţă suplimentară față de ce avem noi este cea de singuranţă, definită la modul general inclusiv aceasta să ai grijă de tine, de ceilalți, de mediu. În rest, cam tot pe asta merg și ei. A fost mirajuil ăsta că dacă ai carte ai parte, adică ai cunoștințe ești tobă de carte după carte și-au dat seama că e posibil că poți fi tobă de carte, dar când e să utilizezi cunoștințele astea concret să nu te poţi descurca în situaţii practice. Și tocmai din acest motiv s-a ajuns la această schimbare de paradigmă.

 

Cum se schimbă sistemul de predare

Schimbarea paradigmei implică și profesori care să predea altfel. “Sunt foarte mulți profesori care ignoră faptul că copilul nu e copt mental să poată opera cu anumite concepte abstracte şi bagă în el ore întregi de gramatică şi în clasa a VIII-a elevii nu ştiu să scrie şi să citească, și fac greşeli gramaticale. Asta pentru că profesorii consideră că dacă îi învaţă despre subiect şi predicat în clasa a VIII a elevii vor vorbi o limbă română nu numai literară, ci impecabilă. Nu e aşa. Noi am propus un model care se numeşte „modelul funcţional comunicativ”, am luat- o invers. Hai să-l ducem intuitiv la gramatică și aceea să devină un mijloc nu un scop în sine. De exemplu, eu mă uit la băiatul meu :decât să-l învăț nu ştiu câte reguli pe care el le repetă ca papagalul şi după aceeea, după 5 minute le uită, l-am pus să citească şi l-am bătut la cap să citească. Când observă un cuvânt cum se scrie cu doi de i şi când se scrie cu trei de i, într-un context real și când vorbește cu cineva și-și dă seama cum e accentul, cum sună, în timp, ajunge să nu mai aibă nevoie de nicio regulă, intuieşte singur, după care, ulterior, îi spun şi de ce e bine aşa, îi spun şi regula gramaticală. Însă am pe ce construi, că altfel dacă vine pe un gol, ceva ce el încă nu a apucat să acumuleze... e ca la matematică când elevul nu ştie tabla îmulţirii dar profesorul face cu el ecuaţii de nu ştiu ce grad. Despre ce vorbim?

Alt exemplu: vrem ca copilul să manifeste curiozitate faţă de diverse tipuri de mesaje în anumite contexte apropiate lui, pur și simplu vrem să vedem că nu citeşte fără să înţeleagă, nu neapărat să-i placă, ci să-i stârnească o minimă curiozitate. Și asta cum faci? Venind tot cu texte prăfuite? Nu. Îl pui, de exemplu, să realizeze o bandă desenată, pentru că în etapa asta lucurile astea îi atrag, cu personaje pe care ei le adoră din desene. E un vehicul. Pe mine mă interesează ca acel copil să înceapă în bulele acelea pe care le treci la personaje să scrie nişte lucuri care au sens și de la care pornind să pot la clasa a IV-a să zic manifestarea nu doar a curiozității, ci și a atenţiei faţă de anumite tipuri de mesaje. Adică să-i dau niște texte audiate și apoi niște itemi cu alegeri multiple în care să îl pun pe el în diferite situaţii şi să încerce să le rezolve.

La matematică, când vine vorba de grafice, nu spui că-l înveţi grafice pentru că atunci s-a terminat tot. Îi dai un grafic simplu din cel cu bare în care îi spui uite, a fost un concurs de gimnastică, unul are în dreptul notei 7, altul în dreptul notei 8 și la a treia gimnastă nu pui nimic. Și îl pui pe el să construiască bara lipsă dându-i o regulă simplă. De exemplu, că a luat mai mult cu un punct decât ultimele două clasate. Și îl pui efectiv cu mânuța lui să contruiască ceva.Și atunci dintr-o dată capătă sens. Dacă prezinţi teoretic ce înseamnă graficele și de câte feluri sunt nu au niciun sens pentru el. Pe când dacă faci legătura cu viața reală ...Or, luați care programe vreți și veți vedea ce aduc nou înclusiv la acestea care par foarte abstracte gen matematică: explorarea caracteristicilor geometrice ale unor obiecte să vedeți cum sunt puse. Nu că triunghiul cu definiție...Nu. Stăm în clasa asta jumătate de oră și identificăm toate obiectele care au formele pătrat din clasa noastră. Și încep să scotocească prin ghiozdănele”.

EVZ. Ce vi se pare mai greu să avem profesori bine pregătiţi sau să elaborăm programele și manualele?

C.F Chiar dacă asta nu a fost o muncă deloc uşoară, programele nu sunt un scop în sine, ele devin literă moartă dacă nu ajung să fie citite, înțelese și aplicate la clasă. Până la urmă ce se întâmplă la clasă e cel mai important, e fundamental. La clasă, profesorul e ministrul Învățământului. Ceea ce face el acolo este adevărata măsură a schimbărilor din sistem. Tu poți să vii cu schimbări extraordinare dacă un profesor nu le înțelege, nu le aplică sau nu vrea să le aplice, totul e egal cu zero.

Dar ca profesorul ca să ajungă să facă lucurile acestea are nevoie de trei lucruri: să le cunoască (şi poate să ajungă să le cunoască şi singur pentru că nu le ținem în sertar sunt publice şi promovate), să le înţeleagă (şi aici vine zona de formare pentru că e posibil ca în anumite momente să intuiască nişte lucuri altă dată nu), şi fundamental a treia condiţie este că are nevoie de sprijin să le aplice la clasă cât mai eficent. Iar aici iarăși e vorba de un univers întreg sprijin din partea şcolii, sprijin din partea directroului, din partea părinţilor, din partea autorităților locale, din partea ONG, toți factorii ar trebui să contribuie ca profesorul acela să dea ce are mai bun.

EVZ: Cum pot ajuta părinții?

C.F De exemplu, fac o şedinţă cu toţi părinţii eu profesor de matematică chiar dacă nu sunt diriginte şi vă explic unde vreau să ajung la matematică cu copiii noştri. Aceştia îmi pot spune cum văd o balanţă cât de cât echilibrată cu munca la matematică faţă de alte discipline, stabilim un plan de bătaie și în primul rând, eu ca profesor îmi doresc să vă am aproape în toată călătoria asta de un an ca amândoi să-l putem ajuta pe copil. Asta înseamnă ca părintelesă îşi rupă din timpul lorsă vă rupeți din tim,pul dvs și să ne întâlnim să vă spun unde e să vă spun unde sunt zonele unde cred eu nu e suficient și evetual să vă iau ca ajutor, să încerce să lucreze acasă la zonele unde e mai în urmă, să-i găsim activităţi care să-l ajute să se dezvolte în zonele unde aparent nu există nicio legătură. Dar eu am observat că nu are memoria de scurtă durată dezvoltată, sau n-are memorie vizuală sau nu are gândire logică. Și vă recomandsă îl dați la un curs de șah. Dacă dvs. preluați această sugestie, copilul e câștigat. Dar asta înseamnă să-l cunosc eu foarte bine să mă intereseze individual copil dvs. nu clasa X și în același timp să vă ajut pe dvs. să-l înțelegeți și să-l ajutați. Deci un parteneriat absolut. Sprijinul acesta al profesorului nu e lozincă, ci e concret, real, asta poate să facă. Am întâlnit și situații în care profesoara spune n-ați înțeles asta? Nu-i nimic, uitați aceasta eadresa de YouTube, mai explicați-le dvs părinții acasă. Nu la asta mă refer. Mă refer la faptul că eu vă informez constant față de acele obiective unde se află copilul, care sunt competențele pe care consider că încă nu le deține cum trebuie și împreună găsim variante să nu-l lăsăm în urmă. Și la finalul clasei a IV-a tragem linie și suntem liniștiți că construcția e pe niște piloni solizi.

 

Care sunt competențele prevăzute în legea Educației

"La nivel european s-a dezvoltat un set de opt competențe-cheie foarte detaliat definite și fiecare sprijindu-se reciproc. Practic, nu sunt ca materiile clasice în care ai română, matematică, în care niciodată nu se întâlnește unul cu celălalt. Acolo, cu cât dezvolți una, cu cât ai învățat să înveți, cu atât te ajută mai mult la toate celelalte. Cu cât ai de exemplu sensibilitate culturală și înțelegi faptul că există alte valori și alte culturi cu atât ți-e mai ușor să te raportezi tu diferit la anumite valori, la anumite texte literare, să-ți dezvolți iarăși capacitatea de comunicare. Noi am luat competențele europene ca atare, nu le-am adaptat. N-am mai adăugat alte competențe chieie, ca alte țări. Conform legii Educației le-am considerat ca fiind obiectivele noastre spre care ne îndreptăm în momentul în care vrem să dezvoltăm un sistem de educație.

Pe zona mai apropiată de ariile teoretice sunt competența de comunicare, și în limba maternă și în limbi străine, competența matematică, competențe logico-matematice, științifice (tot ce înseamnă ca discipline clasice chimie, biologie, fizică, apoi sensibilitatea culturală, competențe de tipul a învăța să înveți (pentru că e același principiul conform căruia îi dai cuiva un pește sau îl înveți să pescuiască)".

 

Cum dezvoltă profesorul o competență-cheie

"De exemplu, la română la clasa a II-a și a IV-a avem patru lucruri importante pe care vrem să le dezvoltăm la copii. Care vin deja de la 0 – 2. Și anume receptarea de mesaje orale în diferite contexte de comunicare. Să poată exprima mesaje orale în diverse situații, să poată recepta mesaje scrise și să poată redacta mesaje scrise. Dacă ne uităm mai concret de exemplu, receptarea de mesaje orale Ce vreau în mod concret un copil de clasa a III-a să știe? Măinteresează să fie capabil să extragă niște informații de detaliu dintr-un text informativ sau literar simplu. La clasa a IV-a vreau mai mult. Vreau să poată să facă și niște deducții simple pe baza audierii unui text literar sau informativ simplu. După care să poată să deducă sensul unui cuvânt chiar dacă nu-l știe prin raportarea la un mesaj audiat. Cum anume fac chestia asta? De exemplu, să facă o figurină origami Asta înseamnă că eu nu mai fac cu el gramatică, fac cu el înțelegerea unui text și mă asigur că în contexte concrete de exemplu uite eu îți dau instrucțiunile să faci o bărcuță de hârtie, tu poți, ești capabil să faci acea bărcuță exclusiv pe baza informațiilor date de mine. Sau să contruiască un obiect din materiale reciclate din natură, pe baza unor pași simpli. Îi dau niște pași. Face un roboțel din capace de nu știu ce.

Pare că nu e literatura aia pe care o știm dar e pentru că acolo e un mesaj fie oral fie scris pe care aș vrea să știe să-l interpreteze. Îmi contribuie la aceste competențe generale? Îmi contribuia la competența aia cheie de comunicare? Da. Deci toate se leagă, e o progresie foarte firească. Atâta vreme cât un profesor nu se uită la ce text fac eu astăzi. Ci se uită la unde vreau să ajung".