Cioloş, omul lui Soros? Planul secret din interiorul noului Parlament European

Cioloş, omul lui Soros? Planul secret din interiorul noului Parlament European

János Halász, purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar al FIDESZ a afirmat, luni, că grupul RENEW din Parlamentul European, din care face parte şi partidul Momentum din Ungaria, vrea să implementeze „Planul Soros”. Grupul RENEW este condus de Dacian Cioloș.

„Grupul liberal din Parlamentul European – din care face parte şi partidul Momentum – a publicat propriul său pachet de măsuri privind migraţia, din care multe puncte sunt „foarte cunoscute din Planul Soros”, a afirmat János Halász.

Potrivit oficialului ungar, europarlamentarul Katalin Cseh ce aparţine formaţiunii Momentum este vicepreşedinte al noului grup liberal din Parlamentul European, Renew Europe.

Referitor la propunerea liberalilor, János Halász a arătat: „Scopul liberalilor este ca Europa să devină un continent de imigranţi şi o societate deschisă, precum şi să se aplice cotele obligatorii privind distribuirea imigranţilor în fiecare ţară membră a UE şi să se atribuie o influenţă mai mari organizaţiilor finanţate de Soros în domeniul gestionării migraţiei. De asemenea, liberalii vor să acorde cetăţenie imigranţilor, care ar beneficia implicit de drept de vot, iar astfel, într-un timp scurt, întreaga cultură a Europei s-ar transforma. Liberalii mai vor să accelereze procesul de colonizare cu imigranţi şi de reîntregire a familiilor şi să diminueze competenţele statelor naţionale pe parcursul procesării cererilor depuse de imigranţi”

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, János Halász a mai spus că: „Intenţia liberarilor este de a pregăti ţările membre ale UE pentru primirea imigranţilor şi pentru gestionarea situaţiei acestora, şi nu pentru stoparea acestui fenomen. Ei consideră că migraţia este un lucru fundamental bun şi o oportunitate”.

„Am auzit aceste propuneri în repetate rânduri din partea reţelei Soros şi de la partidele pro-migraţie, iar acum liberalii vor încerca din nou, sub forma unui plan de măsuri gata pregătit, să le implementeze din interiorul noului Parlament European”, a mai spus János Halász.

El a adăugat că acest plan este periculos pentru întreaga Europă, deci inclusiv pentru Ungaria.

„Nu există nicio îndoială”, a susţinut János Halász, că partidele ungare din opoziţie, printre care şi Momentum, se vor alinia acestei propuneri pro-migraţie, „împotriva voinţei cetăţenilor Ungariei”, potrivit flux24.ro