Premierul Dacian Cioloş nu este preocupat în momentul de față să intre într-un partid politic sau să construiască unul cu care să se prezinte la alegerile din 2016. El a declarat, duminică, la Digi 24 TV, că obiectivul său este de a-şi duce mandatul de la guvern la bun sfârşit.
Cioloș a precizat că ambiția sa nu este să rămână premier și după alegerile de anul viitor.
"Nu asta e ambiţia mea. Eu am primit un mandat de un an de zile în care să fac anumite lucruri. Ştiţi că am evitat să fac politică până acum, pentru că îmi cunosc limitele şi competenţele şi mă implic acolo unde simt că pot să aduc un plus. Asta am făcut-o şi acum, sub o oarecare presiune, dar am acceptat şi îmi asum ceea ce am acceptat şi obiectivul meu este să duc lucrurile la bun sfârşit până la finalul lui 2016", a susţinut Cioloş.
În legătură cu construcţia unui partid, premierul a precizat că are multe lucruri de făcut în Executiv.
"Nu pentru a-mi crea un partid politic sau pentru a intra într-un partid politic sau, eu ştiu, pentru a mă prezenta la alegeri în 2016, nu pentru asta am venit. Am venit pentru că preşedintele României mi-a dat un mandat. Am simţit după discuţia cu dânsul că putem face echipă şi că ăsta este şi obiectivul dânsului ca un Guvern în care, sperăm, populaţia să aibă încredere să reuşească şi să reuşim împreună şi să facem în aşa fel încât, după sfârşitul lui 2016, să se continue un proiect de construcţie cu un Guvern politic, legitim şi legitimat prin vot", a spus Cioloş.