Cioloș nemulțumit că liberalii pierd timpul. Ce amână Guvernul să facă

Cioloș nemulțumit că liberalii pierd timpul. Ce amână Guvernul să facă

Președintele PLUS, europarlamentarul Dacian Cioloș, s-a arătat nemulțumit de felul în care PNL tratează aspectele privind organizarea alegerilor anticipate, adoptarea legislației electorale care să permită alegerea primarilor în două tururi sau desființarea Secția specială pentru investigarea infracțiunilor din Justiție.

În opinia lui Dacian Cioloș,  există o întârziere nejustificată în ceea ce privește implementarea acestor angajamente pe care și le-au luat Ludovic Orban și PNL la negocierile pe care le-a u purtat cu Alianța USR – PLUS pentru susținerea guvernului.

„Eu văd că trece timpul; au trecut două – trei luni de când s-a instalat acest Guvern; au fost alegerile prezidențiale și am așteptat să se instaleze noul președinte, dar nu facem decât să discutăm. Eu cred că orice lună care trece în aceată situație de instabilitate este în defavoarea noastră, în sensul că nu putem proiecta ce vrem să facem în următorii ani”, a declarat Dacian Cioloș într-o intervenție la Digi24.

El a arătat că România are un guvern minoritar, iar acest lucru se vede în Parlament unde sunt blocate legi menite să ducă la realizarea unor reforme importante. Liderul PLUS susține că traseismul politic, trecerea unor parlamentari, care până mai ieri erau alături de PSD, de partea PNL nu reprezintă o soluție pentru rezolvarea acestei situații.

Ne puteți urmări și pe Google News

„România are nevoie de o majoritate clară, legitimată prin vot, iar soluția corectă, permisă și de Constituție este organizarea alegerilor anticipate. Procedura poate fi lansată dacă Guvernul pică printr-o moțiune de cenzură în urma asumării unui proiect legislative în Parlament sau prin demisia premierului”, a precizat Dacian Cioloș.

Liderul PLUS a subliniat că un nou Parlament va trebui să ia în discuție adoptarea anumitor legi esențiale și chiar să discute despre o eventuală modificare a Constituției.