Editura Evenimentul si Capital

Cum manipulează Cioloș! Un nou conflict incinge politica romaneasca. S-a ajuns la violul din Vaslui

Autor: | | 10 Comentarii | 5330 Vizualizari

Fostul prim-ministru susține că prin modificarea Art. 92 din Codul de Procedură Penală care permite suspectului sau inculpatului dreptul de a „participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală sau la orice audiere, la solicitarea acestuia”, victima violului din Vaslui din 2014 ar fi obligată să depună mărturie în prezența celor 7 agresori care au violat-o.

Astfel, Cioloș trage concluzia că prin această modificare, „mii de victime ale violatorilor vor trebui să treacă prin această experiență de coșmar.” Redăm mai jos afirmațiile lui Dacian Cioloș de pe contul său de Facebook: „Un exemplu al nocivității votului de ieri privind modificarea Codului de Procedură Penală. O să venim și cu alte exemple, pentru că înainte de orice este important ca lumea să conștientizeze faptul că aici nu e vorba de niciun “stat paralel” de “desființat” ci de cinism de cea mai joasă speță din partea unor oameni care au fost votați să susțină demnitatea oamenilor, nu să o calce în picioare. Îi avertizez pe cei care ne-au abuzat azi bunul simț să NU se gândească să folosească în zilele următoare ordonanța de urgență sau să treacă la suspendarea Președintelui pentru a grăbi furtul normalității! Pentru ei ar fi o greșeală fatală”, a scris fostul premier. Minciuna lui Cioloș 1. Cioloș nu citează în întregime amendamentul la art. 92. Teza finală a acestui amendament precizează: „În cazul în care martorii sau subiecții procesuali consideră că au motive de temere în legătură cu aceste împrejurări pot solicita, potrivit legii, procurorului sau judecătorului statut de persoană amenințată sau protejată, după caz, atât în faza de urmărire penală cât și de judecată”. 2. Cioloș se face că nu vede prevederile art. 113 din Codul de procedură penală care nu a fost modificat și rămâne în vigoare în forma actuală. Acest articol se referă explicit la victimele violenței sexuale care sunt încadrate în categoria martorilor vulnerabili pentru care se aplică măsuri speciale de protecție. Art. 113 Protecţia persoanei vătămate şi a părţii civile (1) Atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege referitoare la statutul de martor ameninţat sau vulnerabil ori pentru protecţia vieţii private sau a demnităţii, organul de urmărire penală poate dispune faţă de persoana vătămată ori faţă de partea civilă măsurile de protecţie prevăzute la art. 124-130, care se aplică în mod corespunzător. (2) Sunt prezumate vulnerabile victimele copii, victimele care sunt în relaţie de dependenţă faţă de autorul infracţiunii, victimele terorismului, ale criminalităţii organizate, ale traficului de persoane, ale violenţei în cadrul relaţiilor apropiate, ale violenţei sexuale sau ale exploatării, victimele infracţiunilor săvârşite din ură şi victimele afectate de o infracţiune din cauza prejudecăţilor sau din motive de discriminare care ar putea avea legătură în special cu caracteristicile lor personale, victimele cu dizabilităţi, precum şi victimele care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravităţii infracţiunii. (3) Dacă persoana vătămată sau partea civilă se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute la alin. (2), organul de urmărire penală îi aduce la cunoştinţă măsurile de protecţie care pot fi luate, conţinutul lor şi posibilitatea de a renunţa la acestea. Renunţarea persoanei vătămate sau a părţii civile la luarea măsurilor de protecţie se consemnează în scris şi se semnează de către aceasta, în prezenţa reprezentantului legal, dacă este cazul. 3. Una din măsurile speciale de protecție acordate părții vătămate dacă se află în categoria martorilor vulnerabili este prevăzută la art. 126 din Codul de Procedură Penală, care de asemenea a rămas nemodificat și care prevede că partea vătămată poate fi audiată prin mijloace audio-video, cu distorsionarea vocii și a imaginii și fără a fi în prezența agresorilor săi: Art. 126, alin. 1, lit. d) audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea şi imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente.

Cresc pensiile, de la 1 martie! Este OFICIAL! Care sunt pensionarii ce vor primi BANI mai multi

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General 08:30 Aducerea lui Nicolae Popa în țară – parte dintr-o mai amplă Operațiune politico-mafiotă. România lui Cristoiu 08:27 IMAGINI EXPLOZIVE cu Laura KOVESI. UNDE a fost SURPRINSĂ înainte de ZBORUL în JAKARTA. Breaking news 07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.” 07:11 Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi A FOST IMPLICATĂ în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa. DEZVĂLUIRI ŞOCANTE ale fostului preşedinte Traian Băsescu 21:41 News alert: TOADER îi va ALEGE lui KOVESI subalternul, dacă va câștiga postul. „Trimit propunerile la Bruxelles!” 20:40 Nicolae Popa aruncă BOMBA despre extrădarea sa: „Traian Băsescu a fost implicat! Să plătească și el și Kovesi!” AMĂNUNTE INCENDIARE 18:03 Un politician important detonează BOMBA în STATUL PARALEL: „Coldea planifica și dădea comanda, iar Kovesi executa.” 23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA!