Premierul Dacian Cioloş l-a revocat din funcţie pe Ion Moraru , consilier de stat în cadrul Cancelariei primministrului.
Decizia a fost publicată ieri în Monitorul Oficial. Moraru a fost secretar general al Guvernului în perioada în care Executivul a fost condus de Victor Ponta.
Moraru a fost înlocuit în funcţia de şef al Secretariatului General al Guvernului în noiembrie anul trecut de Sorin Sergiu Chelmu, dar rămăsese consilier de stat la Cancelaria premierului.
În iulie 2014, Ion Moraru a fost audiat la DNA în dosarul Microsoft, el spunând la ieşire că a fost chemat în calitate de martor. Ulterior, Moraru a mai fost o dată la DNA pentru a duce documente. El a fost chemat să dea explicaţii şi în dosarul fostului preşedinte al CJ Mehedinţi, Adrian Duicu.