Ia de la Banca Mondială și dă pentru firma soției. Surprizele din declarația de avere a lui Dacian Cioloș

Ia de la Banca Mondială și dă pentru firma soției. Surprizele din declarația de avere a lui Dacian Cioloș

Fostul premier Dacian Cioloș, plasat pe prima poziție pe lista Alianței 2020 pentru europarlamentare, a câștigat anul trecut bani de la Banca Mondială, pentru consultanță.

Potrivit declarațiilor de avere și de interese depuse de candidatul alianței USR-PLUS la alegerile pentru Parlamentul European, Dacian Cioloș a câștigat, anul trecut, 20.369 de auro de la Banca Mondială, pentru consultanță. Suma, deși pentru un român pare mare, înseamnă sub 1.700 de euro lunar, adică mult mai puțin decât indemnizația unui europarlamentar sau a unui comisar european, funcție pe care liderul PLUS a deținut-o în trecut.

Din același document mai rezultă că Dacian Cioloș deține, alături de soția sa Valerie, două apartamente în București, unul de 92 de metri pătrați, cumpărat în 2002, și unul de 145 mp, din 2015, plus o casă la țară, cu teren de 10.000 de metri pătrați, în comuna Mărișel din județul Cluj.

Candidatul nu este însă prieten cu șofatul, astfel că nu deține niciun autoturism, potrivit declarației de avere, nici iahturi sau șalupe. De asemenea, nu apar în declarația sa nici bunuri de valoare, precum bijuterii, ceasuri sau obiecte de artă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Este însă un creditor cu sume mari, având peste 50.000 de euro dați împrumut unor persoane fizice, plus suma de 11.721,43 lei, acordați companiei Equilibre Connection. Aici poate să fie o greșeală de scriere și adevăratul beneficiar să fie compania de mindfulness a soției sale Valérie Cioloș-Villemin, care se numește, conform profilului de LinkedIn, Equilibre Connexion.

În conturi bancare, candidatul Alianței 2020 deține circa 80.000 de euro, în bănci din România, Belgia și Franța. Dar, spre deosebire de mulți dintre români, nu are datorii, nici la bănci, nici la altcineva.

Declarația de interese este mai scurtă, acolo apărând, pe lângă afilierea politică la PLUS, calitatea de președinte al Asociației Platforma România 100 și trei instituții din domeniul agriculturii și alimentației.