Fostul premier Dacian Cioloș a răspuns zvonurilor potrivit cărora ar urma să divorțeze, într-o postare pe contul său personal de Facebook.
Dacian Cioloș a dezmințit zvourile potrivit cărora ar divorța, îndemnându-i pe cei care îl susțin să nu se lase manipulați de jocurile unor oameni speriați că își pierd statutul, privilegiile și influența.
Liderul Mișcării România Împreună (RO+), a scris pe Facebook un mesaj în care scrie că a aflat din spațiul virtual că „divorțează”
„Am râs, ca orice om normal la cap când am auzit că vocile din capul comunicatorilor PSD/ALDE au “descoperit” că sunt fiul vitreg al lui Soros. Am crezut că e greu să mi se mai inventeze calomnii asemănătoare, că limita dezinformării a fost atinsă. Se pare că m-am înșelat.
De câteva zile aflu că divorțez, că de fapt sunt versiunea mai latină a lui James Bond cu parfum franțuzesc și alte bazaconii și fantezii.
Toate sunt minciuni. Profit de ocazie să le amintesc celor care continuă să le promoveze ca ne vom vedea în instanță, pentru a le combate. Am și un mesaj către cei care cred că - lansând zvonuri și minciuni despre mine, despre familie, despre viața și cariera mea - mă intimidez și renunț la proiectul politic început: sunt mai hotărât ca oricând să ajut România să își consolideze statutul de țară europeană, civilizată și prosperă.
Celor care îmi sunt alături le spun doar atât: nu vă lăsați manipulați de jocurile unor oameni speriați că își pierd statutul, privilegiile și influența. România trebuie să fie țara oamenilor buni, cinstiți, profesioniști și cu bun simț. O să fac tot ceea ce pot să fie așa”, a scris Dacian Cioloș pe pagina lui de Facebook.