Premierul Dacian Cioloş a vorbit, joi seara, invitat la RealitateaTv, despre scandalul plagiatului ministrului de Interne Petre Tobă.
"Nu ştiu detalii. Ştiu ce mi-a spus dânsul. Am cerut şi ministrului Educaţiei să vină cu o analiză cât mai repede în urma consultării Comisiei de Etică, cea care are responsabilitatea şi vreau să am o claritate cât mai obiectivă, nu să mă bazez doar pe ce spune unul sau altul, înainte să îmi exprim un punct de vedere în calitate de prim ministru. Criteriul de integritate rămâne unul esenţial şi prioritar peste care nu o să treacă nici premierul (...) Ne-am asumat integritatea şi rămânem cu acest criteriu. Domnul Tobă are viziunea dânsului şi vreau să văd în ce măsură aceste lucruri se confirmă sau se infirmă", a declarat Cioloş.
Noul ministru de Interne este acuzat că şi-ar fi plagiat teza de doctorat. Dezvăluirile sunt făcute de jurnalista Emilia Şercan, care a publicat în acest sens dovezi potrivit cărora 250 de pagini din lucrarea fostului şef al Poliţiei ar fi copiate din alte lucrări.
În teza cu care ministrul Petre Toba a devenit doctor în Ştiinţe Militare şi Informatii, apar pasaje întregi copiate din lucrări de specialitate sau chiar referate de pe internet, fără utilizarea ghilimelelor sau respectarea normelor de citare în opere stiintifice, se arata in investigaţia publicată de PressOne.
Consiliul Naţional de Etică al Ministerului Educaţiei va analiza cazul privind posibilul plagiat al lui Petre Tobă în şedinţa din 11 decembrie, indiferent dacă până atunci va fi primită sau nu o sesizare în acest sens, au declarat, au declarat surse oficiale pentru Mediafax.
Contactat pentru a comenta asupra acuzaţiilor, Petre Toba nu a negat ca ar fi plagiat şi a ţinut să precizeze că şi-a facut lucrarea cu "bună-credinţă": "Ce pot sa va garantez este ca am lucrat la teza de doctorat cu buna-credinta, ca am facut o lucrare aplicata si ca am avut sansa sa pun in practica ceea ce am studiat acolo in cel de-al doilea mandat de inspector general al Politiei Romane", a spus el.